Nicolae ROTARU
MINUTURI LITERARE
Mi-a parvenit, de la Brăila, cu dedicaţie (mulţumesc!), a doua carte a lui Vergil Matei, „Întâmplări de peste zi”, scoasă la Editura Lucas, anul trecut. Un volum cochet (de aproape 200 de pagini), cu o copertă ademenitoare (pe a patra, lângă fotografia autorului îşi exprimă câteva gânduri de prietenie literară pentru fostul lui coleg de facultate, Aurelian Titu Dumitrescu), opul (într-o alcătuire eterogenă tematic) prezintă (aşa cum foarte bine a observat prefaţatoarea Virginia Chiriac) „experienţele literare ale unui gazetar” şi se-ncheie, în loc de postfață cu un interviu lămuritor al lui Virgil Andronescu realizat cu autorul.
Din startul lecturii, eşti tentat să afirmi că citeşti nişte tablete, că ţi se oferă nişte... minuturi literare delicioase, dacă nu cumva nişte micro-reportaje literare sau confesiuni inspirate de fapte diverse, întâmplări mai mult sau mai puţin epice, mai mult sau mai puţin interesante, din cotidianul prin care a trecut, cu ochi de redactor şi ureche de analist social prozatorul. Ei da, prozator, care, în final reuşeşte să-l învingă pe reporter şi pe memorialist, să transforme textele în adevărate cutii de rezonanţă umană, în mici depozite de vibraţie sufletească şi ecouri psihologice. Fie că vorbim de solidaritatea suferinţei pricinuită de inundaţii sau de banalitatea reacţiei unui om faţă de un câine singur, fie că avem de-a face cu particularizări lirice (gen „Acasă la Fănuş”, „Dialog între ciocan şi nicovală”, „Măria sa, grâul” şi „Istorie şi dor”) în care încap evenimente şi trăiri, îmbucurări de-o clipă ale analistului înarmat cu condei inspirat, fie că parcurgem amintiri şi întâmplări de peste timp (de la „Vioara şi cireşul” şi „În drum spre şcoală”, unde sunt adunate gânduri din copilărie, la realităţi dureroase precum cele din decembrie 1989 tratate în „Un ziar printre gloanţe” sau alte evenimente din imediateţea şi contemporaneitatea dramatică) cartea oferă, ca pe nişte sandvişuri, înfometatului de lectură, preparate narative suculente, atractive, interesante, emoţionante. Unele sunt de tip familial (toţi cei patru fraţi Matei sunt creatori!), altele ţin de tradiţii (florii, moşi, drăgaică, rusalii), câteva sunt cazone (completând story-ul precedent).
Formal, aceste bucăţi literare au un captatio benevolentiae explicit reportericesc cules cu aldine, un fel de invitaţie-explicaţie a ofertei care reprezintă ambalajul textului propriu zis. Texte ce, majoritatea, mai au un ambalaj ce-l face şi mai ingurgitabil ochilor inimii, adică fiorul liric intrinsec, poezia rezonantă cu epica poveştii. Arealul spaţial predilect al întâmplărilor îl reprezintă fie oraşul-port Brăila, fie localităţile judeţului şi-ntreg spaţiul moldav, inclusiv, uneori, cel de peste Prut. Există şi texte inspirate de alte locuri din ţară, pe unde reporterul-autor a fost nevoit (ori s-a învrednicit) să umble, de la Transfăgărăşan, Canal şi Valea Jiului la reperele de suflet şi istorie ale Ardealului. Eroi ai încleştărilor beligene trecute, eroi ai fronturilor mineritului din comunism, eroi ai luptelor cu stihiile naturii dintotdeauna, eroi ai cotidianului de... ieri şi ai cotidianului de... azi, personajele textelor au un anume pitoresc al normalităţii şi comportamentului rural chiar şi o onomastică interesantă. De pildă, o femeie nu se cheamă Veneţia, Florenţa sau Constanţa, ci California! Toţi aceşti protagonişti poartă peste veşmintele normalităţii şi o aură de mister scos în evidenţă de iubirea şi recunoştinţa condeierului. Acestor personaje, li se adaugă cu aceeaşi poezie a argilei, necuvântătoarele: cai şi păsări, câini şi mioare, bivoliţe şi pisici. Dar cel mai atrăgător loc şi izvor al inspiraţiei vine tot de la Dunăre, ca şi la marele său înaintaş şi admirat, Fănuş Neagu. Păi, da, citind o... explicaţie la tableta „De vorbă cu pereţii” („Revăd însemnările. Frânghia gândurilor negre îmi sufocă sufletul”) sunt îndreptăţit să-l pun pe decindea Dunării numite Fănuş, autor al „Insomnilor de mătase”. Alternanţa momente (cu sâmburi de realitate frustă) şi schiţe (cu miez de meditaţie psihologică) face din arhitectura cărţii un fel de habitat spiritual modern, în care cititorul se simte reconfortat, recreat, informat.
Dealtminteri, oferta lui Vergil Matei se adresează, în integralitatea sa, cititorului grăbit, agresat de alternativa electronică, nerăbdător mai ales să afle informaţii decât să trăiască sentimente. Tonul ludic, aparentul histerezis de fapt divers al unor texte, găselniţele de prezentare, ingredientele lingvistice fac din preparatele servite între copertele noii izbânzi editoriale a autorului o garanţie a succesului la public (despre cel la critica literară nu vreau s-aduc vorba!) şi un gir de valoare ce nu poate fi contestat. La o cronică anterioară nu mă-ndoiam de... recidiva (pe care i-o şi sugeram), acum că aceasta s-a produs îi doresc să-şi păstreze obiceiul şi statusul de apt combatant pe frontul verbului. Fiindcă are de ce şi ştie cum. „Secvenţe dintr-o carte a deportării”, „Un ziar printre gloanţe” şi „Peşte” pe malul Bosforului” sunt povestiri care-l îndreptăţesc cu prisosinţă. Cu espectanţele active, aştept... provincia! Acesta este feed-back-ul de lectură la „Întâmplările de peste zi” ale jurnalistului-scriitor brăilean Vergil Matei, pe care-l întocmesc, susţin şi iscălesc.
Postări
0 Comentarii