Însingurat, cu Stelaru. poetului Rodian Drăgoi. de Tudor MATREȘU

Tudor MATREȘU

Însingurat, cu Stelaru

poetului Rodian Drăgoi

Se plimbă o umbră tristă prin sat,
Dezgheoacă amintirile ca pe un soi de nuci,
Își caută mama, își caută tatăl,
Undeva în ceruri, printre îngeri și cuci.
Dumnezeu i-a decapitat visele crude,
Câmpia-i cosește cerul de maci,
Amintirile lui, de lacrimi sunt ude,
Mă întreabă, prietene tu ce mai faci?
De casa mea ce se mai aude?
Primesc mesaje pe aripi de fluturi,
Ce mai face copilăria noastră prin sat
Înfloresc iubirile ninse în ciuturi,
De-atâta amar de vreme plecat.
Cerul e brăzdat de anii de școală
Ca un fulger topindu-se în infinit
Aș veni pe-acasă, dar m-apasă o boală
Și inima mi-e un soi de zenit.
Mă plimb cu Stelaru, însingurat pe alei,
Nici el n-a mai fost demult pe acasă,
Din visele lui ies încă scântei,
În mine-nflorește o dalbă mireasă.
Dă-mi mâna, amice, ne-om vedea cândva
Printre cimitire și cruci de argint,
Metaforele îmi sunt amfore de mucava
Iar eu, un sculptor, în durere cioplind.