Casa de Cultură a Municipiului Brăila vă invită, duminică, 31 martie 2019, să participați la evocarea unuia dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, Nichita Stănescu, de la nașterea căruia se împlinesc 86 de ani. Manifestarea, intitulată "Doar Nichita", va avea loc la Casa Memorială "Petre Ştefănescu-Goangă", începând cu ora 17:30.
În cadrul evenimentului, prof.dr. Viorel Mortu va susţine o alocuţiune intitulată "Nichita Stănescu – Declarație de dragoste", iar prof.dr. Valentin Popa va evoca măreţia filozofiei lirismului stănescian, susţinând o prezentare cu tema "Gânduri despre antimetafizică". Actrița Wanessa Radu va recita din opera poetului, iar Grupul folk "Generaţii" va oferi câteva momentele muzicale, special alese pentru această manifestare-tribut.
Vă aşteptăm, aşadar, la Casa Memorială "Petre Ştefănescu-Goangă", din Piaţa Poligon nr.2, să aducem un tribut "poetului necuvintelor", să evocăm marea personalitate a poeziei româneşti care a fost Nichita Stănescu sau... doar Nichita!
0 Comentarii