Scrisoare despre ziua ta şi mântuirea slovei de Romeo Ioan Rosiianu














Romeo Ioan Rosiianu

Scrisoare despre ziua ta şi mântuirea slovei

IUBITO, de ziua ta a fost atâta zgomot în jur încât liniştea nu se mai auzea nici măcar de la un pas
cuvântul apropierii nu se mai vedea de atâtea şoapte iar de crengile cerului spânzurau nori cenuşii
mirosea a toamnă déjà şi-n ceasul reavăn atâta vânt încăpea că nu se mai zărea înserarea venită
la marginea lumii de răsărit lupii tineri ai sângelui meu veneau dinspre miazănoaptea trecută
era ca-ntr-o poveste ştiută ca atunci când adunam chiştoace prin parcurile lumii
când paharul cu viaţă îl dădeam peste gât dintr-o dată
când lăsam lumina să se ascundă-n lumânare, Iubito aşa era ca-ntr-o poveste de viaţă uitată era.
(Mai ştii când pe autostrada pustie am oprit timpul în loc şi am făcut dragoste în pădurea virgină?)
Aşa a fost, Iubito şi-n ceasul dezgheţat de ger atâta lumină s-a strecurat între secundare
atunci timpul bătea step cu picioarele goale printre secundele grăbite, Iubito
grăbiţi eram şi noi, inexplicabil de grăbiţi către singura moarte avută
c-o moarte pre moarte călcam cu singura viaţă avută, Iubito
se făcea ca-n cărţile de tarot, Iubito să ne pândească fericirea dar norocul nu dădea peste noi
viaţa ne dădea în bobi moartea ne ghicea în palmă
şi mă durea, Iubito că nu te-am mângâiat mai mult, că nu ţi-am strivit mai mult buzele-n sărut
că n-am făcut statui trupului tău când ţi-am luat mulajul cu palmele goale
că n-am păcătuit mai mult, Iubito mă durea gândul şi regretul creştea până la cer şi dincolo de el.
(Mai ştii ce mult ne-am iubit în ceasul în care noaptea cobora peste luminile zilei?)
Aşa a fost, Iubito şi niciodată n-am ştiut preţui amiaza
am stat pe terasele lumii cu vedere la viaţă beam vin la pahar şi bere la sticlă
din ţigara stinsă fumegau speranţe, amintiri se învolburau, sufletul se înălţa la cer, gândul la viaţă
trăiam iluzii, Iubito ştiam amintiri pe de rost ne încurcam în poveşti
păream fericiti dar ne ajungea ca un blestem din urmă tristeţea
viperele zilei ne aşteptau ascunse în ierburile înalte stăteau la soare ca să nu putem să facem plajă cu sufletul în mânile goale
orbitele goale de plâns refuzau privirea, Iubito în ceasul în care de jur împrejur dansul ielelor prevesteau moartea.
(Mai ştii când în hotelul de la marginea lumii am făcut dragoste pe datorie?)
Aşa a fost, Iubito şi-n ceasul răstignit printre ceruri mâna lui Dumnezeu ne-a mai binecuvântat încă o dată cu simţirea de viaţă.


Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postari populare

Promo

Promo