MEMORIA DESCHIZÂNDU-SE.DISTRUGĂTOAREA ȘI DUIOASA POVESTE A PĂMÂNTULUI de Codruța TUDORIU











Codruța TUDORIU 

Conceptul de realitate alternativă, care susține fantezia din zilele noastre, este reprezentat de o succesiune de planuri în care legile naturii sunt diferite față de cum ființa umană a fost obișnuită. Realitatea alternativă a mai fost de asemenea descrisă drept un număr impresionant de lumi guvernate, fiecare dintre ele, de un alt zeu. De asemenea, această realitate alternativă ar putea fi o lume materială unică.

2011 reunește sub cupola fanteziei și a domeniului științifico-fantastic două filme care se joacă cu ideea unor planuri de planuri paralele, unor universuri alternative; cele două lumi cinematografice se potrivesc cum nu se poate mai bine, una dintre acestea distingându-se printr-o poveste duioasă și optimistă în care existența unei realități gemene nu înspăimântă, ci uimește prin posibilitatea ca omul să trăiască pe o altă planetă, iar cealaltă fiind dominată de idei care par irealizabile; aceasta pune la bătaie întâmplări umane despre familii care se dezbină cu ușurință, în neîntrecutul sfârșit al lumii.

Este vorba despre Another Earth regizat de Mike Cahill, avându-i drept protagoniști pe Brit Marling și pe William Mapother și despre Melancholia regizat de Lars von Trier, avându-le în centrul atenției pe Kristen Dunst și pe Charlotte Gainsbourg.

Oamenilor obișnuiți nu le va fi interzis să vadă noua lume. Cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte. Better luck next time sau aș rămâne fără cuvinte, sunt o proscrisă: „Ține-ți mintea limpede! Astfel vei fi împăcată. Adaptarea e totul.” este sfatul pe care orbul i-l dă tinerei fete. Rhoda Williams. Mintea strălucită a familiei, pasionată de astronomie încă din copilărie, este implicată într-un accident de mașină, omorându-i astfel pe copilul și soția unui muzician; Rhoda tocmai primise scrisoarea de admitere la MIT (Massachusetts Institute of Technology).

În noaptea accidentului, un post de radio difuzează știrea conform căreia oamenii de știință au descoperit o nouă planetă în vecinătatea Terrei, tărâm geamăn acesteia, care ar putea susține viața. La Est de Steaua Polară poate fi zărit un punct de culoare albastră care înaintează ușor către Terra. Patru ani au trecut, ani pe care Rhoda i-a petrecut în închisoare, și iată că problema planetei-oglindă este tot mai răspândită; specialiștii sunt de acord că structurile continentale, dar și apele sunt similare cu cele ale pământului: „Orașele lor sunt orașele noastre”. Isteria continuă și cel mai bun răspuns la întrebarea De ce merit o călătorie pe Terra II? va câștiga această excursie. În aceeași noapte, dar peste patru ani, prezentatorul radio provoacă ascultătorii să-și amintească ce făceau în noaptea în care anunțul despre Terra II a început să se răspândească. Astfel Rhoda pleacă în căutarea victimei sale, a supraviețuitorului, pentru a-i spune adevărul. Nu îndrăznește, și pretinde pentru mult timp, că este reprezentanta unei firme de curățenie pentru a rămâne alături de el.

Oamenii de știință încearcă să contacteze ființele de pe Pământul II.  Întregul proces este transmis în direct, prin intermediul televiziunii: astfel, dr. Joan Tallis, om de știință, ia legătura cu dublul său, dr. Joan Tallis de pe Pământ II. Acestea, se pare, au trecut prin experiențe similare, fiind născute în aceeași zi și în același an. Pe străzi spaima crește și oamenii pretind că nu suntem ființe reale, ci doar proiecții ale imaginației Pământului II. Rhoda câștigă zborul pe Pământul II.  În același timp îi va mărturisi victimei că ea a fost vinovată pentru accident. Tot în acest moment o nouă ipoteză ia naștere: aceea că, pentru prima oară când a fost vizibilă, ceva din structurile acestor două Pământuri s-a rupt, nu a mai funcționat, sincronizarea nu s-a mai produs (existând o altă posibilitatea: aceea că familia muzicianului trăiește și că accidentul de mașină nu s-a produs niciodată). Fata îi va oferi biletul câștigător muzicianului, pentru că este convinsă că pe celălalt Pământ familia acestuia trăiește.

Un astronaut pierdut în spațiu vede pentru întâia oară planeta de pe care este. Un zgomot agasant se aude din tabloul de bord și specialistul începe să caute sursa acestui ticăit pentru a-l opri. După încercări zadarnice, hotărăște să transforme acest sunet obositor într-o muzică creată prin intermediul imaginației.
La nivelul imaginilor sunt aplicate filtre albastre, culoarea crescând în intensitatea pe măsură ce Pământul II se apropie de Pământul I. Cele două Rhoda se întâlnesc și dimensiunea distructivă a întâlnirii dintre cele două Pământuri nu există; acestea se contopesc- într-o realitate comună, devenind una și aceeași. Prin urmare, realitatea alternativă mult disputată de mijloacele media, de oamenii de știință, de pasionați de astronomie este una și aceeași, aceste două Pământuri existând, unul în prelungirea celuilalt.
Coloana sonoră creează și ea efectul unor lumi paralele și unul dintre cele mai importante secvențe din film este aceea a muzicii fierăstrălui interpretată de compozitor, muzică care o ajută pe Rhoda să destabilizeze axa temporală prezentă, încărcându-se cu imagini despre fascinantele descoperiri și călătorii din spațiu și structuri ale universului din trecut până în prezentul actual.

Câmpul deschis al tuturor posibilăților este dublat în primele secvențe din Melancholia, de un tulburător sfârșit al lumii: căderea unor păsări moarte, faptul că Pământul este izbit în plin de o sferă uriașă, groaza mamei și dorința de a-și proteja fiul, Justine purtătoare unor energii electrice, rădăcinile pământului care o cuprind fără ca aceasta să mai aibă scăpare, iarăși Justine purtătoare unei noi identități- Ophelia din Hamletul lui Shakespeare alunecând spre moarte, așa cum imaginea acestui personaj este redată în opera de artă a lui John Everett Millais și în sfârșit ciocnirea acestor două planete.
Antares- cea mai mare stea din Constelația Scorpionului. Promisiunea infinetelor peșteri magice pe care Justine i-o face la nuntă nepotului său. Loteria boabelor de fasole numără 678 de boabe. Niciunul dintre invitați nu dă răspunsul corect la această ghicitoare. Justine o va face mai târziu. Dintr-odată Antares nu mai este vizibilă. Melancholia se ascunde o vreme în spatele soarelui și se așază totodată în fața celei mai mari stele din Constelația Scorpionului. Despre misterioasa planetă Melacholia se zvonește că va lovi Pământul. Soțul lui Claire, sora lui Justine, om de știință, este singurul care încurajează ipoteza conform căreia niciun eveniment distrugător nu va tulbura liniștea Terrei. Similară cu imaginea Pământului II care se apropie de Terra I în Another Earth, este apropierea Melancholiei de planeta oamenilor. Un instrument primitiv, construit de John și de fiul său va arăta cât de mult se apropie sau cât de repede se îndepărtează strania planetă de Pământ. Fenomene dintre cele mai ciudate se petrec: animalele simt pericolul, caii din grajduri se agită, Justine își va îmbăia trupul în lumina Melancholiei. Sensibilă la astfel de fenomene ea mărturisește că Pământul însuși este malefic și că niciunuia dintre oameni acesta nu-i va lipsi.
 
Melancholia nu este numai corpul planetei ce urmează să izbească Terra, ci o stare care plutește asupra tuturor lucrurilor: teoria umorilor asociază temperamentului melancolic elementul pământului. Medicina medievală pretindea de asemenea că Melancholia este de sorginte demonică. În fond, chiar afirmațiile lui Justine sunt întemeiate din acest punct de vedere. Spectatorul va întâlni în filmul lui Lars von Trier două personaje vulnerabile, cele două surori, care se vor vedea pe rând copleșite de permanentul sentiment de panică, deziluzie și dezamăgire.

Pe fondul mărețului eveniment la care în centrul atenției se află Justine, iată că tulburările încep să apară și cea mai frumoasă zi se transformă într-o nesfârșită suferință: aflată sub imperiul emoțiilor dintre cele mai diverse, Justine pare să se afle sub controlul misterioasei planete care va izbi în curând Terra.

De zile luminoase nu are parte nici Claire, căci nunta surorii sale sfârșește cum nu se poate mai prost și protectoarea acestei familii dezbinate  se dovește și de această dată îngerul păzitor al surorii ei care se luptă cu depresie. Centrul microuniversului familial devine în a doua parte a filmului Claire, asupra căreia se pot recunoaște cu ușurință simptomele depresiei. Ea este o eroină și de asemenea o victimă, căci se produce un transfer de identitate, căci salvată - Justine – este resemnată și viitorul dezastru pe care îl recunoaște drept o certitudine nu o mai tulbură, în vreme ce mereu salvatoarea Claire resimte slăbiciuni nemaintâlnite până atunci; sfârșitul lumii o neliniștește. Melancholia este de fapt vălul dintre personalitatea fiecărui om și lumea exterioară, căci ea dirijează în cele din urmă mersul lucrurilor.

Ultima secvență surprinde cele trei personaje care așteaptă sfârșitul lumii în peștera magică construită de către Justine și nepotul acesteia, fiul lui Claire. Pe chipul fiecăruia dintre ei se poate citi o emoție, o stare: în vreme ce Justine și copilul sunt resemnați și supuși (băiatul dintr-o naivitate absolută, dar recunoscută drept sensibilitate la straniile întâmplări ce s-au petrecut), Claire, eroină până atunci, își pune speranța în sora ei care până atunci era plină de slăbiciuni.

 Din punct de vedere muzical, Lars von Trier folosește drept motiv recurent preludiul lui Wagner, din opera Tristan și Isolda. Regizorul a vrut ca filmul să fie realizat și editat în ritmul muzicii. În realitate, niciuna dintre referențile propuse de Lars von Trier nu este dintre cele mai fericite: povestea de iubire dintre Tristan și Isolda este tragică și la fel se întâmplă cu Ofelia și Hamlet.

În ceea ce privește Another Earth, realitatea la care se așteaptă fiecare dintre personaje este în fapt o altă realitate umană egală celei de pe Pământ, căci din acel moment din urmă cu patru ani, sincronizarea a suferit o ruptură. Ceea ce promite Melancholia este iminența unui sfârșit tragic, fără nicio speranță; nu există refugiu în calea sfârșitului lumii.

Este foarte greu de închipuit cum întâlnind un alt eu, eul de pe Pământul I nu s-ar întreba dacă celălalt ar fi mai bun decât el însuși, dacă a făcut aceleași greșeli. De fapt, problematica acestor două euri este legată de viața de zi cu zi, în care eul se joacă cu propria-i minte: „Am făcut ceea ce trebuie? De ce am zis asta?”

material publicat în Litera 13 nr 18

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postari populare

Promo

Abonamente

Promo