a.g. secară
Se spune că literatura pentru copii de succes este aceea care place adulţilor, ei fiind cei care le citesc omuleţilor în formare, în clipele de răgaz, trezindu-le, formându-le dragostea pentru carte, pentru literatură. Cu o experienţă de invidiat în domeniu, Olimpia Sava, bună cunoscătoare a tradiţiilor în mediul concret, pedagogic, ne-a surprins mai mult decât plăcut cu amintirile sale de pus la icoane, adică în colţul sacru al oricărei case, al oricărei familii!
Non-conformist, deÅŸi, de pildă, te poÅ£i gândi la înaintaÅŸi literari precum Ion Creangă, Maxim Gorki, la mari etnografi sau etnologi, la scriitori de-ai noÅŸtri precum Stan M. Andrei sau Năstase Marin, deoarece descrierea obiceiurilor deja uitate din satele de pe Valea Siretului, mai exact, foarte exact, BuceÅŸtiul lui Åžtefan Petică, obiceiuri legate de marile evenimente din viaÅ£a omului, naÅŸterea, nunta, înmormântarea, transformă cartea ÅŸi într-una monografică, nu numai de literatură, dar scriitoarea poate fi „asociată” ÅŸi cu creatoarea nemuritoarei Mary Poppins, temătoarea australiancă Pamela Lyndon Travers, unele fragmente trimiţându-ne, prin ton, culoare literară ÅŸi la un maestru al cinematografiei, Fellini. Voi exemplifica imediat, mai întâi cu un fragment care ne duce cu gândul la disputa pe care o au soÅ£ii Banks apropo de miÅŸcarea feministă, aici fiind vorba de scriitoare ÅŸi soÅ£ul domniei sale:
„Iată ce înseamnă colaborare frumoasă. Eu scriu, făcându-l erou al cărÅ£ii mele, iar el mă ajută, urmând să beneficieze ÅŸi de alte... bonusuri. E foarte frumos!
Dar să vă povestesc ÅŸi cum „eroul” meu a învăţat să spele? HaideÅ£i, că vă spun, poate învăţaÅ£i ÅŸi dumneavoastră! Eram angajată ca pedagogă, lucram în ture, copiii erau ÅŸcolari mici. Ajunsesem într-o stare de oboseală cumplită. Dacă întorceam capul mai brusc, mă dezechilibram. Eram ameÅ£ită tot timpul. Săndelul meu a remarcat că nu prea îi acord atenÅ£ie ÅŸi a intrat la idei. ÃŽntr-o noapte, după miezul nopÅ£ii, când am ajuns ÅŸi eu în pat, dumnealui mi-a reproÅŸat că nu se poate ca o femeie tânără ca mine să fie atât de puÅ£in atentă cu soÅ£ul ei ÅŸi că el crede că eu am pe cineva. Altfel cum poate să-ÅŸi explice dezinteresul meu pentru el? A pus sare pe rană. Deodată m-am simÅ£it plină de energie, m-am dat jos din pat, parcă pregătite special pentru acest moment, am găsit o foaie albă de hârtie ÅŸi un pix, am împărÅ£it foaia în două, obÅ£inând două coloane, am scris ca titlu Sandu ÅŸi Olimpia pe cele două coloane ÅŸi am început să scriu ce făceam eu ÅŸi ce făcea Sandu. SoÅ£ul meu, când a văzut ce am de gând să fac, a început s-o întoarcă, să spună că nu trebuie să mă alarmez, că a zis ÅŸi el aÅŸa, dar eu nu voiam decât să completez cele două coloane. Coloana cu numele meu s-a completat ca prin minune, parcă automat, dovedindu-se neîncăpătoare, chiar de multe ori m-am gândit cum de am reuÅŸit aÅŸa de repede să ocup tot spaÅ£iul disponibil. La coloana pe care scria Sandu apărea că merge ÅŸi el la serviciu, dar nu prea avea mare valoare, era o activitate anihilată cumva, pentru că apărea ÅŸi în coloana mea, apoi îi trecusem bătutul covoarelor, cu menÅ£iunea că era o activitate periodică, nu zilnică, apoi, ca să mă arăt generoasă, am adăugat la rubrica lui ÅŸi spălatul vaselor ÅŸi al aragazului, dar numai după ce a recunoscut că face această treabă doar când are el chef.
- Ei, acuma, ia ce vrei tu din coloana Olimpiei şi pune în coloana lui Sandu, ca să fie şi ea mai liberă!
Sandu îşi dăduse deja seama că ar fi fost minunat dacă nu l-ar fi mâncat limba să-ÅŸi plângă de milă, dar era prea târziu. Nodul lui Adam i se miÅŸca în sus ÅŸi în jos, în timp ce studia lista din faÅ£a lui.” (p.63-64)
Aşadar, umor de calitate, autoreferenţial, curajos din punct de vedere al dinamicii familiei tradiţionale, instructiv şi pentru viitorul copiilor, care trebuie să înţeleagă că o căsnicie, nu-i aşa, nu este doar o joacă cu păpuşile şi cu maşinuţele! Sic! Textul mai este curajos şi din punctul de vedere al abordării superstiţiilor, asumarea consecinţelor de către scriitoare stând sub semnul sentimentelor:
„Åžtiu că povestind aceste trăiri risc să fiu considerată de unii anormală, dar sunt trăirile mele ÅŸi le iubesc. De multe ori m-am gândit că cei consideraÅ£i de noi nebuni atunci când povestesc unele lucruri au trecut prin asemenea experienÅ£e de viaţă, pe care unii nu au cum să le înÅ£eleagă.” (p.143)
Sunt referiri la momente care sunt fireÅŸti ÅŸi în romane celebre, precum „Casa spiritelor” a lui Isabel Allende ori „Un veac de singurătate” a lui Marquez; desigur, este o cale lungă până la un realism magic care să respecte încadrarea academică, dar comunicarea cu spiritul mamei trecute la cele veÅŸnice este povestită cu o atât de deosebită delicateÅ£e încât ar putea fi un bun început de minimalism realist-magic, cum se întâmplă ÅŸi când este vorba de scenele în care sunt relatate urmările deochiului…
„Câştigarea” dreptului tovărăşesc de a sta într-o garsonieră pentru tineri căsătoriÅ£i este demnă de Benigni sau Fellini, sau literar, de Ilf ÅŸi Petrov:
„Åži iată că a venit ÅŸi ziua audienÅ£ei. Ne făcuserăm planul ca, dacă nu ni se dă cât mai repede o locuinţă, să ceară transferul în ÅŸantier sau în altă parte. Când am intrat în sala unde se Å£ineau audienÅ£ele, a vorbit mai întâi soÅ£ul meu. I s-a explicat că mai trebuie să aÅŸtepte, iar el a solicitat transferul, după cum ne înÅ£eleseserăm. Dar ce să vezi? SoÅ£ul meu nu-ÅŸi putea permite să ceară un transfer, deoarece era dator faţă de instituÅ£ie. Fiind student la seral, instituÅ£ia i-a dat posibilitatea să lucreze doar două ture în loc de trei! Varianta cu transferul a căzut, promisiuni de primire foarte repede a unei locuinÅ£e nu ni s-au făcut, aÅŸa că m-am văzut total descoperită în faÅ£a soÅ£ului meu, căruia îi promisesem „să-i arăt eu ce înseamnă să ÅŸtii cum să-Å£i susÅ£ii punctul de vedere”. SimÅ£eam din privirea lui parcă o oarecare satisfacÅ£ie: „Ai văzut? Nu mă credeai când îţi spuneam!”. Deodată, m-am pomenit că aveam un chef de plâns cum nu cred că mai avusesem vreodată. Åži plângeam atât de serios, încât membrii comisiei, toÅ£i bărbaÅ£i „cu greutate”, au intervenit care mai de care să mă liniÅŸtească. Dar eu ÅŸtiam una ÅŸi bună: că nu mi se dădea mult dorita casă ÅŸi apoi... era treaba mea dacă vreau să plâng, ce se amestecau ei?
Şeful comisiei, domnul Moldovan, unul dintre directori, şeful direct al soţului meu, a intervenit foarte împăciuitor, ţinându-mi mâinile în ale lui:
- Doamna Sava, uitaţi, vă dau cuvântul meu, prima locuinţă care apare este a dumneavoastră! Se poate, doamna Sava, să plângeţi aşa?
Nu ÅŸtiu de ce spunea el că plângeam „aÅŸa”, eu ÅŸtiam că plângeam aÅŸa cum se plânge când eÅŸti foarte supărat. Eram sigură că erau doar vorbe, să scape de mine!”
Un exerciÅ£iu literar precum acesta se mai cere repetat, pe lângă nenumăratele cărÅ£i de poezie sau de versificare pentru cei foarte mici, bine primite de către educatori ÅŸi învăţători…
0 Comentarii