FLASH-URI DIN ARENA VIEȚII de Vasile FLUTUREL. recenzie de Lucia Pătrașcu













Lucia Pătrașcu

Volumul de versuri ”Flash-uri din arena vieții”, publicat la editura Princeps Multimedia, Iași, 2018, este semnat de profesorul Vasile Fluturel. Este un autor prolific, a peste cinsprezece volume ce cuprind poezie, proză, monografii, jurnal de călătorie, versuri pentru copii, cu publicistică în ziare și reviste din țară și din străinătate, prezent în mai multe antologii, condeier despre care și-au exprimat aprecierile critice un mare număr de specialiști. Acest volum cuprinde în cele peste o sută de pagini un număr de 35 de titluri, în prima parte, intitulată ”Cocktail sentimental” și, în partea a doua, un înteresant poem de dragoste, ce se întinde pe cele 36 de pagini brodate cu poeme într-un vers, sub titlul grațios ”În împărăția lunii”. Versuri interesante în care romantismul meditației, al visării, se împletește într-un cumul al trăirilor autentice.

În prima parte a volumului ”Cocktail sentimental” tema principală a poemelor este creația, creația poetică ce poate porni de la acele ”vorbe pline de înțelesuri” adunate de poet în clipele unor sclipiri de inspirație, într-un un vechi caiet, vorbe ce vor deveni ”drept fundament” (Moment de creație, pag. 64) poemului, atunci când înnaripat de izbândă: ”Se-nalță gându-n spații și se preface-n vers, / cohortele de visuri stau gata de lansare, / prin inimi trece-agale un bănuit demers / dispus a da speranțe și calm la fiecare.” (Stop-cadru poetic, pag. 66).

Poetul nu mai poate fi ”veșnic tânăr și ferice”, deoarece, în aceste vremuri, nici nașterea poemelor nu mai este o versificație facilă și jucăușă: ”Nu-i timpul potrivit pentru poeți, / Nu-i vremea pentru om și omenie, / Chiar de românul are șapte vieți, / A noastră, cea de-acum, e-o comedie …” (Nu-i timpul, pag. 52). Doar chemat de impulsuri neașteptate poetul poate săvârși un impetuos zbor al visărilor: ”…încât, / visătorului îi vine ușor / să-și pavoazeze / ca curcubeul intențiilor, / punând la uscat / pe raze de lună / proiectele sale.” (Între azi și mâine, pag. 44), realizând versuri uneori simple, dar cu sensuri adânci, în care prin strădania sa nemurește sentimentul ființial al sufletului său, ce înflorește sub strălucirea creației.

Jos și sus, două adverbe ce-i jalonează poetului perceperea totului tot, în care viața se desfășoară în plinătatea valențelor sale. Fie că este vorba despre eterna femeie: ”Câte doruri, câte visuri, / Darnic, în suflet i-ai pus, / De visează paradisuri / Și-aici jos, și-acolo sus?... //… // De aceea toți poeții / Pictorii ori alți artiști / Fără Zâna Frumuseții / Ar fi, sigur, mult mai triști.” (Odă frumoaselor lumii, pag. 42); fie despre strădania și alegerea momentului creației, când: ”La apelul de seară / al sentimentelor, / câteva mașini anemic / de cusut silabe / încearcă din răsputeri / să redea lumii / Cuvântul care zidește”. (Anomalii marca ”Secolul XXI”, pag. 50).

O distantă filozofie asupra vieții transpare din versurile poetului care încă de la începuturi a cochetat cu dilematice întrebări, chiar dacă le-a înfășat în draperiile cuceririi romantice, atunci când spune: ”Și ce mai disertații făceam / pe baza echilibrului precar / dintre zi și noapte, / întuneric și lumină, / a fi și a nu fi, / până acceptai să înnoptezi / sub umbrela gândului, / iar eu teleportam poeme / scrise pe aripi de pescăruși /…” (Asul din mânecă, pag. 59).

Partea a doua a volumului intitulată ”În împărăția lunii” este o bogăție de poem țesut din peste șaptezeci de versuri, așezate într-o anumită formă în pagină pentru a da cititorului lejeritatea de a însoți povestea de iubire ce ar putea fi comparată cu aceea din Luceafărul lui Mihai Eminescu, deși are un parcurs mai împlinit. De aceea, frumusețea acestui poem, ce depășește un număr obișnuit de versuri, împodobite cu o adevărată constelație de metafore. ar putea începe ca într-un fel de ”A fost odată ca niciodată…”. cu ultimul vers: ”Sub salcâmul de la poartă câte visuri au crescut!” (pag.100), care încununează viața cu iubirea plină de poezie pe care poetul a trăit-o, o trăiește încă și căreia îi așază pecetea nemuririi prin aceste versuri. Este o poveste ce începe frumos, în mijlocul naturii: ”Ne-nfiase blând izvorul susurând povești de dor” (pag.75) și continuă alternativ cu îmbrățișarea farmecului naturii îndrăgostite și admirația pentru perfecțiunea persoanei iubite: ”Din privirea ta albastră răsărea câte-un poem.” (pag. 82). Natura, prin tot ceea ce are ea mai frumos participa la clipele fermecate ale celor doi și evocarea (aproape toate verbele sunt la timpul trecut!) brodează o lume feerică, în care pământul, florile și păsările, timpurile și anotimpurile, munții și apele, pomii înfloriți: ”Umbră dulce punea teiul peste noi, îndrăgostiți.”” (pag. 76), toate acestea girau cu participarea lor eternitatea acelei clipe de iubire, despre care poetul mărturisește: ”Cu lumina ta sub pleoape, mă simțeam stăpânul lumii” (pag.79). Cu o gingășie aparte poetul spune: : ”O furnică-ți confundase sânul c-un tărâm de basm.” (pag. 97). Un poem ca o nemuritoare declarație de dragoste, ce înflorea sub mângâierile argintate ale astrului ceresc: ”Sub împărăția Lunii eram veșnic trubaduri.” (pag. 77).

”Flash-uri din arena vieții”, un volum interesant prin titlul ce trezește curiozitatea cititorului, care ar putea considera că în paginile sale va întâlni banale întâmplări cotidiene. Dar sinceritatea cu care poetul Vasile Fluturel a parcurs momente din viață, cu izbânzi și eșecuri, cu iubiri și înțelesuri, adunând din zestrea cuvântului puritatea și armonia pentru a dărui cititorului revelația creatoare a frumosului îi înnobilează sentimentele unice: ”Într-o mare de-ntuneric: steaua mea și steaua ta.”


Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postari populare

Promo

Promo