Ave Petrea! Ai tot Dreptul la echilibru, chiar ești obligat, poet fiind

Virgil ANDRONESCU


A.V. Petrea face o incursiune într-o geo-poetică, pe care- dacă m-aș grăbi cu concluziile, aș numi-o mai ca fiind un soi de geo-politică. Dacă acest volum nu ar fi unul de poezie și dacă autorul nu ne-ar primi încă de pe prima copertă cocoțat pe o stancă, undeva la mal imensitate, și dacă n-ar ține în mână, nonșalant, o sticlă din care sigur bea, nu aș mai crede în echilibru și în dreptul nostru, al iecăruia, la acesta. Și nu-i nimic rău în asta deoarece poeții iși arogă singuri și în felul lor Dreptul la echilibru. Probabil că echilibrul visării sale poetice vine și din ideea că Plictiseala nu va constitui niciodată o infracțiune și de aceea o cultivă intens și, chiar, binemeritat.

Itinerariul poetic și-l începe ca pe o joacă de-a istoria prin amintiri de la Revoluția Franceză și de la imaginarul că autostrada ce duce de la ornitorinc la frustrările ce anunță...primăvara pragheză. Evoluția și revoluția- de la acest tip de poezie la romanul experimental, în închipuirea autorului, devin doar minuni, farse, comete, fraze din subconstient ( al lui personal și cel colectiv ) deghizate în profeții, spectacole de circ ultratehnologizate. Și tot ceea ce-mi rămâne de făcut este trecerea prin tot ce va place senzațiilor de moment ale fantomei plămădită din aburii fricoși ai rendez-vous-urilor noastre ( probabil că evaporaiț din sticlă- precum duhul făcător de minuni ). Simplific, într-o încercare disperată de prezenta fenomenul complexei exprimări textualist-poetice a pseudonimului A.V. Petrea, în speranța unei reușite. Discursul poetic nu este deloc metaforic, ci numai aluziv și combate adânc importante teme cotidian-istorice, cum ar fi: secolul XXI care trecea fără ceva deosebit și în care războaiele țineau câteva nanosecunde, prefăcându-se în spațiu fără planete și se pierdeau/…/ în părul tău de culoarea portocalei. La un moment dat, unul de absolută sinceritate poetică, A.V. Petrea se confesează propriului eu și lumii întregi: Tot ce iubesc am omorât mai înainte,/ tocmai că am fost doar un om/și am ținut la drumul cel mai lung, cel/mai obraznic dintre creier și buze. Tocmai luciditatea unei viziuni asupra iubirii ni-l descoperă pe poet, poetul care pe întreg parcursul acestui volum ne călătorește printr-o falsă geo-politică printr-O lume nebună, însă atât de atentă cu/ detaliile, încât pare desprinsă din toanele/piramidelor născute de encefaluri/care nu mai sunt. Un altfel de Transhumanță, una a teatrului absurd, ce are Două logici diferite, descriind o singură lume de/iubit,/ și nimic mai mult…  Capul meu plutitor profețește indiscret/între oglinzi sentimentale și fără contur mă readuce la imaginea de pe prima copertă și-o iau drept pretext pentru o altfel de tipologie boemă înfățișată de poetul pentru care vorbele-s ciume cu soare la apus: Și în infern voi scrie poeme întinse/prin piper,/dar le voi trimite prin urlete! ( vorbind cu Zei uitați ).

Autorul face analize psihologice și/volume de haiku, pentru că Doamne-Doamne îi dăduse în concesiune harul de-a folosi Iarba ca ( un alt ) pretext/pentru joaca cea dintâi,/o Cină cea de taină zgârcită. A.V. Petrea trece prin Tunelul savant care ține cât un poem întins pe trei pagini și jumătate în care deodată începuse să tune, iar el credea că timpul își suspendă oițele din horcăitul ce sperie până și o operă ca a lui Newton. Poezia contemporană din Dreptul la echilibru este una care clar îl individualizează pe autor, dincolo de expresivitate, de sentimente, de atitudinea față de prozodie, accesul sau lipsa lui la un anume tip de estetică, toate acestea ori lipsa lor le întâlnim și la mulți alți poeți ai timpurilor noastre. După Revoluția din 1989, pentru că tot face apel poetul la conceptele de revoluție și evoluție, a adus pe piața literaturii poeziei românești mulțimi de poeţii și ne-poeți care și-au asumat textualismul ca formă a poeziei, deși mulți dintre aceștia formulează conținuturi la fel de textualiste.

Poemele: Intimitate mobilă, Păsări și sfinți, Tablou, Ciobane, vine Crăciunul!, Războiul din Vietnam, Revoluția culturală, Căutări vasale, Declarație fără chimie, …., Geneză la pătrat ( în care până și/Dumnezeii din mințile noastre/se vorbesc pe la spate ), Vârsta de mercur a iubirii, Elegie pentru un corcoduș și Veșnicul an care vine ș.a., toate- în aceeași notă a discursului despre o geo-politică a poeziei, curg ca fluvii molcome ce inund plictisitor. Poeziile: Biserica goală ( Religie îi facem, furăm tămâie/ca să trăim, clefăim cântece/pentru a putea bea dintr-un/izvor prea cunoscut în urechile/și nasurile zeilor plictisiți ), Sărbătoare ( Însă, te rog, pregătește o carte în loc/ de pâine! ), Tablou ( Fă copii!/Hrănește-I cu citate/de moment, care/aparent dau minții antrenament. Trimite-i în viață, unde/filosofia de doi bani se completează/cu bucăți de gheață./Și ce vor face cu citatele alea? ), sunt creațiile poetice care atrag pozitiv atenția. A.V. Petrea e un poet care merită citit, volumul de față ( Dreptul la echilibru, apărut în condiții grafice excepționale la Ed. InfpEST din comuna Siliștea, județul Brăila ) nu este chiar unul la trecerea graniței de la textualism la post-textualism, A.V. Petrea nu ia în serios și în totalitate mizerabila întrebare Ce a vrut să spună poetul? Și chiar lasă o părticică de taină poetică spre dezlegarea și înțelegerea cititorului.

Ave Petrea! Ai tot Dreptul la echilibru, chiar ești obligat, poet fiind.


Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Litera 13 pe Facebook

Postari populare

Promo

Promo