Ticker

6/recent/ticker-posts

Prima ediție a Concursului Martha Bibescu 2020

Asociatia Pro Valores, în parteneriat cu Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, organizează prima ediție a Concursului Internațional de Arte plastice care poartă numele fascinantei prințese Martha Bibescu, una din cele mai distinse personalități ale aristocrației europene a secolului al XX-lea.

Competiția se adresează tuturor tinerilor talentați, iubitori ai reprezentării imaginilor artistice, iubitori ai culorilor, formelor și libertății absolute reprezentată de imaginație.

Competiția se va desfășura exclusiv on-line și este dedicată tinerilor artiști plastici cu vârste între 7 și 25 de ani, care vor fi împărțiți pe patru categorii de vârstă și două mari discipline: PICTURĂ și DESEN.

Fotografiile lucrărilor și documentele necesare încrierii vor putea fi trimise în perioada 11 aprilie – 10 mai 2020, pe adresa: concursulmarthabibescu@gmail.com.
In acestă perioadă grea, dominată de pandemia care izoleaza sute de milioane de oameni, acest concurs dă un imbold tinerilor să evadeze din monotonia acestor zile, prin intermediul artei, al creației.

Lucrările premiate în urma jurizarii realizate de trei nume importante ale artelor plastice: artistul vizual și profesorul Valeriu Mladin, curatoarea și criticul de artă Mădălina Mirea și curatoarea Ana Negoiță, lector în cadrul Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, vor intra în noua Galerie virtuală de pe www.asociatiaprovalores.ro și vor putea fi admirate de foarte mulți oameni, care la rândul lor se vor bucura de frumos.

Cele mai bune 10 lucrări, după încetarea restricțiilor impuse de criza virusului COVID 19, vor fi expuse în casa prițesei Martha Bibescu, în spațiile încărcate de frumos și de istorie ale Palatului Mogoșoaia, iar vernisajul va avea loc în deschiderea Mogoșoaia ClasicFest 2020.

Regulamentul complet și condițiile de înscriere pe: https://www.asociatiaprovalores.ro/concursul-martha-bibesc…/

Co-organizatori: Asociaţia “Pro Valores” și Centrul Cultural “Palatele Brâncovenești”.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Trinitas, Observator Cultural, JurnalMM.ro, Agentia de carte.ro, Romania Pozitiva.ro, Bucuresteni.ro, Roportal

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii