Bogdan BOERU
Strigătură la începutul Lumii
Sus, pe umbra unui nor,
Șade Domnul zărilor,
Zărilor, Vremurilor,
Părintele îngerilor.
Și cum sta Drăguțu' așa,
Mintea el își frământa
Cum să-nalțe o zidire
Dintr-un fir de netocmire.
Și de ciudă, nefârtatu'
Crapă-n patru.
Alelei și cum ședea
Dumnezeu și se gândea,
Mări, greu că-L cerceta,
Din sprânceană încrunta
Ăl mai viu și mai frumos,
Între îngeri luminos,
Din umbră înălțător,
De Luceferi purtător.
Și de ciudă, nefârtatu'
Crapă-n patru.
Nesfiit se ridică
Și din gură cuvântă
Cu arțag, spre Dumnezeu:
„De ce Tu? De ce nu eu?
De-al tău jilț n-am trebuință,
Doar bobul de neființă
Neîndurat că îl pohtesc,
Din el lume să-mi zidesc.”
Și de ciudă, nefârtatu'
Crapă-n patru.
Domnul rău s-o mâniat
Și spre dânsul o tunat
Și din ochi o scăpărat,
Vremea locului o stat:
„Șezi, măi Drace, cumpătat,
De vrei să-ți mai fiu Fârtat!
Șezi, măi dragă, binișor,
De nu vrei să te… asasinez!
N-oi lăsa ca să se nască
Lucrare Dumnezeiască
Nici în ruptul capului
De subt mâna Dracului!
Toate-oi făuri pe dos,
Nimic bun sau de folos.
Laptele oi face fiere
Și din scârnă-i face miere,
Oi da gheare boului
Și-alegere omului…
Fereastră n-oi pune la casă,
Bezn'-afară să nu iasă
Și cu sacul oi căra
Înăuntru lumina.”
Și cum stau și se sfădeau,
Timpul surda-l deșirau,
Cele lucruri netocmite
Așteptau a fi clădite.
Și-așteptau, tot așteptau,
Meghiș mi se plictiseau
Și-or plecat ca să găsească
Voinic, să le făurească.
Și de ciudă, nefârtatu'
Crapă-n patru.
Nu voinic cu palma lată,
Ci voinic cu judecată,
Nu viteaz în vitejie,
Ci viteaz în omenie.
Greu, dar tot l-or dibuit,
Că stătea, vere, pitit
Între fapte neîmplinite
Și-ntre gânduri nerostite.
Și de ciudă, nefârtatu'
Crapă-n patru.
Solomon cel Înțelept,
Șăpte inimi bat în piept,
Șăpte inimi și mai multe.
Nu-i ureche să le-asculte,
Că nu bat pentru urechi,
Ci vorbesc cu vorbe vechi,
Nu cu vorbe ca de clacă.
Cin' le știe, să le tacă!
Și de ciudă, nefârtatu'
Crapă-n patru.
Frunză verde foi de peri,
Logofeți și mari boieri,
Apoi unde-ați mai aflat
Voinic fără de-un cal rotat?
Și-or plecat și i-or găsit
Bidiviul potrivit;
Jar cu tava că mânca
Și flăcări se vântura.
Și de ciudă, nefârtatu'
Crapă-n patru.
Calul sare de trei ori,
Din copite-i răsar flori,
Stâlp frumos, de piatră fină,
Lumea el să mi-o susțină.
Și mai sare de cinci ori,
Să se vadă până-n nori
Cea coloană voinicească,
Lumea ea să mi-o păzească.
Șăpte dăți joacă-n copite
Cimitirul de ispite
Și înalță-n promucior
Stâlpul înțelepților.
Însă firea șchiopăta,
Trei picioare ea avea,
Unul îi mai trebuia
Și Zidirea o găta.
Și mi-a pus în locul lui
Umbra călărețului,
Fluierul haiducului
Și cununa mirelui.
Cu rouă de dimineață
El i-o zis pe nume: „Viață!”
Apoi o descălecat
Solomon cel Învățat
Și cu grijă el o pus
Tot ce-i jos, precum e sus.
Mări, când s-o opintit,
Munții el i-o încrețit,
Dunării i-o dat cărarea
Și din ea umplut-a marea.
Și de ciudă, nefârtatu'
Crapă-n patru.
Rău tare s-or supărat
Dumnezeu și-al lui Fârtat
Văzând coșcogea pământ,
Născut făr' al lor Cuvânt.
„Solomoane, hoț ce ești,
Ai vrut lumea s-o zidești?
Stai să vezi ce-o să te arzi
De în mân' o să ne cazi!”
Și de-al dracu, necuratu'
Râde acru.
Și-au plecat să-l pedepsească,
Greu și-amar să-l osândească
Pentru ce o îndrăznit.
Însă nu l-or mai găsit.
Că voinicul, de-i voinic,
E voinic câtu-i de mic,
Iar voinicul nos' de-aici
Pe dată s-a făcut arici.
Aiii! Ila, ila, ila,
Postări
0 Comentarii