Jurnal dintr-o instituție totală. Despre Foaie de observatie – Jurnalul unei constiinte. - Virgil Andronescu - Litera13

Noutăți

04 februarie 2021

Jurnal dintr-o instituție totală. Despre Foaie de observatie – Jurnalul unei constiinte. - Virgil Andronescu

 











Prof. Dr. Valentin POPA

Jurnal dintr-o instituție totală

Ca și închisoarea, spitalul, din perspectivă sociologică, este o instituție totală, adică o structură socială în care participanții sunt riguros împărțiți în supraveghetori și supravegheați. Din acest motiv, oamenii evită spitalizarea așa cum evită și încarcerarea. Regulile sunt ferme, inflexibile, iar supraveghetorii trăiesc permanent coșmarul că cei supravegheați caută fel de fel de trucuri pentru a ieși din plasa lor, cu scopul de  a respira puțină libertate. Spre deosebire de închisoare, în spitale plutește permanent și spectrul  morții, pentru că nu toți cei internați reușesc să învingă boala și să iasă la lumină. Și totuși speranța că în spital ai mai multe șanse să eviți trecerea în lumea de dincolo îi motivează pe oameni să accepte rigorile acestei instituții.

Scriitorul Virgil Andronescu, un brăilean venit de pe meleagurile Pădurii Nebune ( Teleorman ) a cunoscu în multiple rânduri mizeria vieții de spital. Lirica lui cu accente bacoviene, ca tematică, este saturată de acest motiv al al recluziunii în saloanele unei astfel de instituții. Maladiile cu care s-a confruntat și pe care a reușit să le învingă până acum i-au marcat sensibilitatea și l-au predeterminat să mărturisească liric, dar și epic, astfel de experiențe. 

Jurnalul ținut în zilele de spitalizare, din urmă cu circa 10 ani, a fost publicat într-o cărțulie intitulată Foaie de observație. Jurnalul unei conștiințe ( Editura Pim, Iași 2012, 109 pagini ). Este, din câte cunoaștem, singura carte de proză publicată de autor (  până acum ). E un text elaborat, se pare, integral, pe patul de suferință al unui spital de provincie. Din punct de vedere literar e un text convingător, bine scris și interesant ca univers uman populat cu bolnavi de ambele sexe și de toate vârstele, cu medici, asistente și infirmiere, fiecare cu problemele, obsesiile și metehnele proprii. Viața într-un astfel de mediu își are ritmurile ei, punctate de principalele evenimente specifice: tratamentele, mersul la cantină, plimbatul pe holuri,  interacțiunea cu ceata câinilor de pripas ce se gudură pe lângă fiecare pentru o bucată de ceva și care este invocată permanent de autor de câte ori străbate spațiul curții în drum spre ( sau venind de la ) cantină. E un fel de metronom ce punctează timpul scurs între zidurile acelui stabiliment, cândva o fostă cazarmă. În rest o mare plictiseală orchestrează viața saloanelor. Bolnavii se mai vizitează între ei, migrând prin alte saloane pentru a-și omorî timpul la un joc de cărți sau de table. 

Autorul jurnalului și-a luat în tolbă o carte de-a lui Cioran, Demiurgul cel rău, din care citește când și când. Dar cel mai mult timp consumă cu foile lui de observație, de la care i s-a tras și unul din conflicte cu o asistentă speriată de notațiile sale pe una din foi. Femeia intrase în panică, fiindcă a confundat o pagină de jurnal cu o reclamație. Într-o instituție totală, reclamațiile nu sunt deloc trecute cu vederea, sunt surse permanente de angoasă, deși sunt expresii firești ale drepturilor celor supravegheați, fiind mijloace legale de protest împotriva abuzurilor. Autorul mai avusese parte și de alte conflicte, chiar cu directorul spitalului, căruia îi adresase (proastă inspirație) un salut ironic.

Miza acestui jurnal este veridicitatea observațiilor. Prin acest text, Virgil Andronescu își asumă condiția estetică a adepților autenticismului în artă, curent declanșat în literatura română de scriitori importanți, precum Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Anton Holban, M. Blecher. Cu acesta din urmă, V. Andronescu are în comun și exploatarea temei morbidității, ce-i determină pe autori să descrie experiențe cutremurătoare, singularizatoare, în comparație cu cei ce nu cunosc asemenea trăiri. Inimi cicatrizate ( M. Blecher ), un roman al sanatoriului pentru tratarea tuberculozei osoase, pare să fie scrierea de care Jurnalul unei conștiințe se apropie cel mai mult prin tematică.

Virgil Andronescu, Foaie de observatie – Jurnalul unei constiinte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu