Ticker

6/recent/ticker-posts

În lumina învierii. Concert vocal-simfonic

 

Vineri, 7 mai, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului „Maria Filotti“ din Brăila va avea loc un eveniment de spiritualitate și de cultură unic: Spectacolul de muzică și poezie religioasă „În Lumina Învierii“.

Concertul vocal - simfonic de anul acesta, având în program creații muzicale religioase, ortodoxe dar și din creația universală, va fi susţinut de Orchestra Filarmonicii „Lyra – George Cavadia“, în parteneriat cu soliștii și Corul Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard“ din Galați.

Conducerea muzicală a corului va fi realizată de maestrul Ioan Golcea, profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică din București.
La pupitrul orchestrei se va afla maestrul Eugen- Dan Drăgoi, conferențiar la Facultatea de Arte din Galați și dirijor al Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard“ din Galați.
Cu aceasta ocazie în holul teatrului se va organiza o expoziție de icoane și ouă incondeiate.

Sala va fi putea fi ocupată în proporție de 30% - 50% din capacitate, iar biletele pot fi achiziționate de la sediul Filarmonicii, Calea Călărașilor nr.52 (Casa Tineretului).

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii