Povestiri din drumul Brăilei – expoziție documentară cu ocazia împlinirii a 10 ani de la moartea scriitorului brăilean Fănuş Neagu - Litera13

Noutăți

24 mai 2021

Povestiri din drumul Brăilei – expoziție documentară cu ocazia împlinirii a 10 ani de la moartea scriitorului brăilean Fănuş Neagu

 

Biblioteca Județeană "Panait Istrati" Brăila marchează acest eveniment prin organizarea expoziției "Povestiri din drumul Brăilei" care conține documente din colecțiile Secției Împrumut Adulți, disponibile pentru împrumut.

Fănuș Neagu a fost un povestitor, memorialist, romancier, nuvelist și dramaturg, care a adus un aport important la evoluția literaturii române. A fost membru corespondent al Academiei Române, director al Teatrului Național din București și de foarte multe ori a colaborat cu industria cinematografiei ca scenarist sau creator de dialoguri. Câteva dintre nuvelele și povestirile sale au fost traduse și incluse în numeroase antologii apărute în străinătate.

S-a născut la 5 aprilie 1932, în localitatea Grădiștea de Sus, județul Brăila, într-o familie de țărani. Numele real este Ștefan Neagu. Primul roman publicat de Fănuș Neagu a fost "Îngerul a strigat" (1968). Au urmat romanul "Frumoșii nebuni ai marilor orașe" (1976), nuvelele din volumul "Insomnii de mătase" (1981), "Pierdut în Balcania" (1982). A fost redactor la revistele "Luceafărul" și "Amfiteatru", a scris cronici sportive la "România Literară". În 1976 a scris scenariul și a jucat în filmul "Casa de la Miezul Nopții", regizat de Gheorghe Vitanidis. În 1993 a apărut ca actor în filmul "Crucea de piatră", realizat după scenariul scris de Titus Popovici și regizat de Andrei Blaier.

A colaborat cu articole, reportaje, povestiri la foarte multe ziare și reviste, a prefațat diverse cărți cu profil sportiv sau turistic și a mai publicat tablete sportive, foarte pitorești, în "România literară", adunate în volumele "Cronici de carnaval" (1972) și "Cronici afurisite" sau "Poeme cântate aiurea" (1977).

De asemenea, a scris și literatură pentru copii ("Caii albi din orașul București", 1967). Înzestrat cu un talent cu totul de excepție, creator de limbă literară, Fănuș Neagu a fost distins cu Premii ale Uniunii Scriitorilor în 1964, 1968, 1970 și 1988, potrivit http://www.academiaromana.ro/. La 12 noiembrie 1993 a devenit membru corespondent al Academiei Române, iar din 21 decembrie 2001 a fost membru titular.

Expoziția este realizată de Florentina Petcu, bibliotecar și poate fi vizionată în holul Secției Împrumut Adulți în perioada 24-31 mai 2021.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu