Ticker

6/recent/ticker-posts

Concert în Grădina Publică. Sonorități estivale în Luna Diasporei

 


Un nou concert estival marca Filarmonica “Lyra – George Cavadia” Brăila va avea loc joi, 19 august 2021 de la ora 18 în Parcul Grădina Publică în formula deja binecunoscută: Cornelia Gheorghiu – vioara I, Iulia Sava – vioara II, Gabriela Lăzăroiu  – violă, Tereza Gânju – violoncel și Gheorghe Constantinescu – clarinet, instrumentiști ce formează Cvintetul Filarmonicii “Lyra – George Cavadia”.

Evenimentul se va desfășura cu prilejul zilelor diasporei ce au loc în luna august și care  reprezintă de fiecare dată un moment  de reconectare și sprijin față de românii ce  muncesc în străinătate. În cadrul concertului dedicat marcării  acestui moment vă veți bucura atât de partituri muzicale românești, cât și de compoziții din repertoriul universal ce vă vor purta printr-un periplu emoțional , de la exuberanță la nostalgie, de la sublim la mister.

Concertul instrumental estival va fi realizat sub egida Consiliului Județean Brăila și a Primăriei Municipiului Brăila, conducerea muzicală aparținându-i managerului Filarmonicii "Lyra - George Cavadia", profesor Petrea Gogu. Vă așteptăm într-un număr cât mai mare să răspundeți provocării de porni împreună în călătoria muzicală dedicată românilor din afara granițelor noastre! 


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii