Pisica roșie din Nitra - Mihai VINTILĂ - Litera13

Noutăți

24 august 2021

Pisica roșie din Nitra - Mihai VINTILĂ

 


Mihai VINTILĂ 

Pisica roșie din Nitra 

Îmi plac orașele mici cu străduțe fără trafic, pline de magazine minuscule de familie, de unde poți cumpăra toate lucrurile de care apoi, acasă, îți dai seama că nu ai avut nevoie. Dar, atunci când o faci, este o bucurie fără seamăn pentru tine și mai ales pentru vânzători. Fie că este o bătrânică ridată cu privirea senină și limpede sau poate o domnișoară la primii muguri ai dragostei. De fiecare dată, discuția se înfiripă ușor, cuvintele îți zboară din gură asemenea unor albatroși spre largul mării. 

Am descoperit pisica roșie spre seară. Soarele se odihnea rezemat de acoperișul unei case tradiționale din orașul vechi și dădea din ce în ce mai multe semne că ar vrea să se ducă la culcare. În acea lumină semiroșiatică, învăluită de iriși de lumină galbenă, stătea ea pe un scaun, aparent nepăsătoare la tot ce se întâmpla în jur. Bănița roșie, ciudată pentru o felină, îi strălucea magic. Pentru o clipă am crezut că am deschis puțin ușa pradisului și Dumnezeu m-a lăsat să privesc înăuntru.

Magazinul nu avea nimic deosebit. Era la fel ca toate cele văzute în orele mele de hoinăreală. Înăuntru, o doamnă amabilă servea cei câțiva vizitatori. Am intrat pentru a întreba de ea. Suvenirurile de pe rafturi îmi păreau asemenea unui fundal de film. 

-Pisica de afară este a dumneavoastră?
-Nu. A venit acum câteva zile și s-a așezat pe acel scaun de la intrare. 
-Pisicile simt unde le este bine.
-Așa o fi. De când a venit ea vânzările mi-au crescut spectaculos. 
-Știți de ce are părul roșu? 
-Probabil o fi inhalat ceva chimicale, pe undeva. Nu am mai văzut una ca ea.

Afară, pisica roșie își lingea tacticoasă lăbuțele. Scaunul pe care stătea era vechi, dat probabil cu lac acum foarte mulți ani. Era un scaun cum nu se mai fac azi, cu spătarul curbat și picioare crăcănate. Am zâmbit și am plecat. 

După câteva zile, înainte de reîntoarcerea în țară, am vrut să mai văd pisica aceea care parcă îți lua răul și îți dăruia bucuria, cu felul ei simplu de a fi. Avea o putere aparte doar prin a sta acolo, singură, și de a nu face nimic. 

În fața magazinului scaunul era același dar pisica nu. Cea adevărată, cu balana roșie, nu mai era acolo. În locul ei, pe spătar, stătea o pisică de pluș roșu. Ochii ei galbeni și mari, coada încolăcită, îi dădeau un aer aproape real.

-Unde este pisica roșie? 
-A plecat. Dar în locul ei am pus o altă pisică care să îmi aducă aminte de ea. Pare o imitație, dar eu o simt acolo, de parcă mă privește, de parcă ar fi vie. 
-Și vânzarea? 
-Merge foarte bine. Cred că a fost un înger care mi-a arătat calea. 

Pisica roșie, de pe scaun, lucea în razele soarelui ca o chemare. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu