George ITOAFĂ
Marea Neagră
Marea Neagră
și-a lăsat părul cârlionțat liber,
o reflexie mirifică,
scoici prinse, alge și val.
În treacăt se zbat
pupilele dilatate la geamul
teraselor goale.
I-am deschis ochii,
cât să vădă soare,
mângâi țărmul, apoi tresar;
Inimă ai?
Bate așa tare, că simte pământul
cutremurul faliilor tale.
Ce-mi ascunzi?
Așa mare, nu pot să trec pragul,
tot fugi în reflux.
Un inel de la scoica pierdută,
rămas pe inelarul meu deget
te mai strigă!
Postări
0 Comentarii