Am pus punct. Și am luat-o de la capăt - George ITOAFĂ - Litera13

Noutăți

29 octombrie 2021

Am pus punct. Și am luat-o de la capăt - George ITOAFĂ

 


George ITOAFĂ

Am pus punct. Și am luat-o de la capăt.
(reeducat în timpul ariei pătratului)

Se impune să tac, o nouă tipologie a unui sistem pedagogic actual, unde cuvintele nu își mai au rostul. Tăcerea începe să devină în cădere zgomot, să urle înlăuntru, să devină un animal dezrădăcinat, smuls de la solul lui și îngropat în fâșia neuronală. Un animal neimaginabil, simțit dealungul oaselor, hămesit, alungat să consume din interior toată suflarea. 

Nici să scriu nu-mi mai arde, scrisul acutizează rănile, frământă și înverșunează Apariția. Apariția este o formă de viață, o creație imaginată într-un timp îndelung, aproximat pe luni, conceput cu suflet. De la o vârstă, Apariția se dezice de principiile creatorului, fiind stârnită de curiozitatea firească, neascultând de sfaturi protectoare, ivite din interes pur parental.
Apar probleme confuze, știința exactă a binelui se pare că este răstignită. Altă filosofie se impune celui ce precede acestui concept dogmatic expus. Binele se pare că ajunge dușman al clasei sangvine, și o botniță în cele din urmă se impune a fi purtată ca o necessitate. Tac!

Apariția umblă cum dorește, rănind speranțele îndureratului ce-și plimbă cu mândrie, încă trupul pe raza unui cerc de soare ce străluce. Gândul umblă neacceptând situația și inima trage ca un clopot, permițând intrarea în preagonie. 

Câte se pot întâmpla în tot acest timp halucinant, și câte rele se pot intersecta cu Apariția?

Mai avem vreo regulă de acordare a măsurii? Înainte acordai pe nota La, o frecvență Dumnezeiască a undelor interpuse. Azi se cântă în dezacordul părintelui(se impune" la tăcere"). Sub deviza" facem cum ne taie capul”,apar anomalii. Anarhia și intoleranța sfaturilor, devin covârșitoare. Pe semne că noi, am trăit degeaba și sfaturile sunt uzanțe învechite. Binele dorit aproapelui, face rău, perturbă la neliniști și ne înscriem in rândul celor care aplică rele tratamente minorilor, fiind încriminați de lege, dând putere deplină de abnegație și exemplu negativ în societate.

Mă adun din lacrimile prelinse până la malul modernismului, apun pe incapacitate târând strigătele, poposind la următoarea stație. Aici sunt străin, nimeni nu mă cunoaște, nici eu. 
-Eu mai am nume? Strig.
-Și ce cauți aici, te-ai rătăcit? Aici nu locuiește niciun nume. 
Nici nu știu când am devenit absent, puteam umbla dintr-un nimeni în alt nimeni, fără să ne cunoaștem. Operat pe conștiință, am pierdut toată rațiunea odată cu numele.
 
Apariția face ce vrea, unde vrea, când vrea...
Am pus punct. Și-am luat-o de la capăt.

Tac într-o cămașă de forță transparentă, transformat într-un nimeni care nu vede, nu aude, nu vorbește, nu simte...
Sunt la un capăt distanță, un fir înnodat, amputat, se întrevede a finaliza creația prin continuarea lucrului cu o andrea strâmbă, până la finalizarea ghemului, nu a scopului, căci în definitiv mergem pe unde apucăm fără a mai avea un scop în viață.

Astăzi tăcerea este de aur. Și tac și timpul tace. 
Am fost educat să aflu raza unui cerc, cunoscând circumferința acestuia, acum mă reeduc  în timpul ariei pătratului. Care este latura la pătrat?
Oare cum o fi?
Am aflat, dau din colț în colț și-mi devine capul pătrat.
Am trait s-o aflu și pe asta!
Tac să nu urlu și cred că, generația alege să ajungă o degenerație.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu