Zeno HALUPA
IZABELE
În una dintre cărțile Vechiului Testament, pe lângă multele nume care au căpătat conotații negative, se numără și cel al Izabelei, soția regelui israelian Ahab, femeie care a impus Poporului ales cultul lui Baal. Numele său, în ebraică (zevel), ar însemna mizerie, gunoi. De asemenea, se crede că ar putea deriva din însuși numele Baal. Oricare ar fi etimologia cuvântului, un lucru este cert, regina încearcă să impună un cult potrivnic lui Dumnezeu (Iahve). Dar nu acesta este obiectul articolului meu, să vorbesc despre conflictele religioase de acum câteva milenii ale poporului evreu, ci să mă folosesc de ele pentru a face o paralelă de ordin moral.
Izabela, după toate uneltirile și crimele la care instigă, își primește plata - este aruncată de la fereastra palatului său. Iar în acel moment, se împlinește cuvântul lui Dumnezeu - grăit profetului Ilie - trupul său fiind mâncat de câini.
Facem un salt mare în istorie și ajungem în anul 1989, în ziua de Crăciun, când poporul român aduce, precum un al patrulea mag, întunecat, dar plin de dreptate, sânge pruncului Iisus. Soții Ceaușescu sunt mitraliați și, conform unei legende urbane, un câine, cu numele Rex, ar fi înșfăcat o bucată din creierul lui codoi, adică al tovarășei academician doctor inginer Elena Ceaușescu...
În ceea ce privește povestea cu pricina, pot spune că am auzit-o cândva, dar nu mai știu exact în ce circumstanțe. Și nici n-am citit-o în vreo carte care tratează subiectul comunismului. Este unul dintre acele lucruri pe care le auzi, nu le bagi în seamă, dar, cu timpul, te macină, te fac să te gândești, involuntar, la ele. Întrebând un domn judecător, cu tentaculele aruncate pe multe domenii ale culturii, dacă este adevărat ce am auzit, dânsul mi-a răspuns, foarte interesant, cum că ar fi o întrebare-cârlig, o viclenie intelectuală. Nu mă așteptam să primesc o astfel de replică, cu atât mai mult cu cât întrebasem nefiind sigur de veridicitatea evenimentului, dar și fiindcă aș fi dorit să utilizez conținutul pentru un aforism. Interesant este că răspunsul, deși m-a prins cu garda jos, mi-a schimbat perspectiva - nu pusesem întrebarea ca să prind în cuvânt interlocutorul, dar dacă dânsul a simțit asta, am dat de înțeles că aceea ar fi fost intenția mea, de la bun început. M-am transformat, într-o clipită, dintr-un avid de cultură într-un ispititor lipsit de scrupule... Mi s-a răspuns că nu este adevărat, că este doar o legendă a unui popor însetat de dreptate și înfometat de către un fals academician. Ca aforist, am primit răspunsul cu zâmbetul pe buze, deoarece un proverb spune să nu crezi nimic din ceea ce auzi și jumătate din ceea ce vezi. Deși am dubii, tind să cred că un sâmbure de adevăr ar putea fi în toată această poveste, cu atât mai mult cu cât am mare nevoie de acel sâmbure de adevăr pentru a face paralela între Izabela și Lenuța lui Briceag.
Iată două episoade ale dreptății în sânge, așa cum îi place poporului român să spună. Dacă Izabelei, câinii i-au mâncat aproape tot trupul, după execuție, Elenei, un câine vine și-i mănâncă puțin din creier. Iarăși, precum alte dăți în istorie, câinele joacă rolul de cel mai bun prieten al omului și de unealtă divină, prin care dreptatea se împlinește.
Dar să vedem evenimentul în deplina sa complexitate și să înțelegem câteva aspecte cu adevărat surprinzătoare. Pedeapsa care i-a fost rânduită Izabelei provine nu doar din tentativa de a impune cultul lui Baal poporului evreu, ci mai ales pentru o faptă extrem de vicleană, în urma căruia un om nevinovat a fost ucis. Lângă palatul lui Ahab se afla via lui Nabot, pe care regele dorea s-o cumpere și să o facă grădină cu zarzavaturi..., conform preocupărilor de maximă importanță ale regilor... Însă văzând că Nabot nu vrea s-o vândă (interzicându-i legile strămoșești), Izabela începe să ticluiască împotriva lui, prin scrisori trimise bătrânilor, până când totul se termină cu lapidarea lui și cu luarea viei sale. Prin gura lui Ilie, Dumnezeu anunță pedeapsa care va veni, însă Izabela rămâne de neclintit, împietrându-i-se inima precum lui Faraon. Iată, avem imaginea dreptății, dar din două unghiuri diferite: și la Nabot vine un câine să lingă sângele, dar aici, imaginea este una a milei, a plângerii, de parcă acel animal a fost trimis de către Dumnezeu tocmai ca să vedem că Nabot nu este singur în fața tiranilor și că o astfel de faptă nu poate rămâne nepedepsită. La fel, avem imaginea cu sărmanul Lazăr, din pilda lui Iisus, om neglijat de bogatul nemilostiv, dar căruia câinii îi lingeau rănile... De cealaltă parte, când Ahab moare, i se scurge sângele din cadavru și nu doar că vin câinii să i-l lingă, ci desfrânatele se scaldă în spălătura acelui sânge (III Regi 22, 38). Apoi, în cazul Izabelei, urgia se repetă, dar diferit. Aruncată de la fereastră de către eunucii trădători, sângele ei a țâșnit pe ziduri și pe cai, care au zdrobit-o în picioare. Este dat ordinul ca ea să fie îngropată, fiind fiică de rege, dar nu s-au mai găsit din ea decât țeasta, picioarele și palmele, deoarece câinii mâncaseră aproape tot trupul său (IV Regi 9, 33-36).
Poate că sângele are această putere tainică..., de a striga către ceruri, pentru a se face dreptate, la fel cum vedem în cazul celor doi frați, Cain și Abel. Întrebat de Dumnezeu unde este fratele său, Cain spune că nu știe, că doar nu este paznicul său, dar Dumnezeu îi răspunde că sângele lui Abel strigă din pământ către El...
Cât despre Elena Ceaușescu, ea a avut parte de moarte de câine și de înnădirea unui mit în jurul său, mit care nu-i aduce deloc cinste, mai ales știind că românii sunt un popor credincios, superstițios și, uneori, fanatic (fanatico-mistic), după cum reiese din cazurile de moroi..., dar asta cu prilejul unui alt articol.
Doresc să mai scot în evidență un ultim aspect în ceea ce privește moartea oamenilor și a simbolurilor care le urmează. Dacă un tiran moare împușcat de către plutonul de execuție, dreptatea o numim moarte de câine. Dacă un om nevinovat sau un erou moare la fel, atunci dreptatea nu mai există, ci moartea lui devine un reper, o pârgă, și o denumim moarte martirică, eroică. Jertfă. Cel spânzurat pentru trădarea patriei și cel spânzurat pentru apărarea patriei oferă valențe diferite ștreangului, la fel cum avem cazul Nabot-Lazăr și Izabela-Elena. În cazul celor doi, dreptatea s-a ascuns în spatele iubirii, iar în cazul celor două, iubirea s-a ascuns în spatele dreptății...
Postări
0 Comentarii