Sărutul mării - Mihai VINTILĂ - Litera13

Noutăți

10 noiembrie 2021

Sărutul mării - Mihai VINTILĂ

 


Mihai VINTILĂ

Sărutul mării   

Copil fiind, într-o vară, am fost la Năvodari. Știți dumneavoastră, orașul acela industrial de pe malul mării. Acolo zilele s-au împletit cu nopțile într-o bucurie pe care numai copilăria ți-o poate da. 

Într-o zi, Ionel, un băiat mai mare, m-a luat puțin deoparte pentru a-mi spune parcă un secret.
-Mâine mergem în larg. Vrei să vii? 
-Pe mare?
-Da. Știm noi un loc unde apa e mică și vrem să jucăm un fotbal acvatic. Am vorbit cu băieții și vrem să te invităm și pe tine. Mingea o aducem noi. Să fi pe plajă la 5!

Dimineață, cu ochii cârpiți de somn și cu un vânt care parcă îmi răscolea sufletul m-am urcat în una din cele două bărci pescărești cu care grupul de opt copii se aventura în lag. În barcă am văzut o mică ancoră legată cu un lanț de vârful mare din lemn. 
-Stai aici. Când îți zic să arunci ancora, o arunci. 
O vreme ne-am legănat în bătaia valurilor. În spatele meu țărmul se micșora ca o pâine împărțită unor copii în foame. 
-Aruncă ancora!
Am făcut ceea ce mi s-a zis și apoi puștii au început să sară în apă. Curios fapt aceasta era foarte mică, abia le trecea de mijloc. 
-Suntem pe o platformă. Cât este apa așa mai gri să știi că ești pe platformă. Uite acolo unde este albastru închis este apa mare! Să nu te duci acolo că sunt câțiva metri adâncime. Stai doar pe zona asta mai gri. 

În jurul meu, cât vedeam cu ochii, marea era într-adevăr într-o noanță de gri. Pe fundul ei am simțit nisipul și uneori asperitățile betonului pe care acesta se depusese. Am început joaca. Forbalul acvatic este mult mai greu. Mai dai în mingie și cu mâna, din când în când mai dau cu capul... ce mai, este cu totul altceva decât pe uscat. 

La un moment dat, fiind mai îndepărtat de grup, am simțit o atingere pe picior. Am sărit brusc într-o parte, speriat. La mică distanță de mine mă privea un delfin cenușiu, nu foarte mare ca dimensiuni cu un bot mic. Cred că dacă m-aș fi forțat l-aș fi putut căra în barațe. Se uita de parcă m-ar fi cunoscut și acum m-ar fi salutat. Am încercat să mă duc spre el și brusc a fugit în larg. 
-Băieți, băieți, am văzut un delfin!
-Te-a atins? L-ai mângâiat? 
-Nu. Doar m-a împuns cu botul în picior...
-Norocosule. Ți-a dat sărutul mării.

În jurul nostru soarele strălucea, marea nu mai avea nici un val de parcă ar fi fost cel mai mare lac românesc iar undeva, în larg, delfinul meu sărea. Joaca a continuat.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu