Mărturisirea de credință a unui… anonim. Florentin Nicolae Streche, Anonimul florentin & The Anonymous Florentine

 

Sara MINA

Mărturisirea de credință a unui… anonim

Pe 26 octombrie, la Muzeul Țăranului Român din București, s-a desfășurat lansarea cărții de poezii Anonimul florentin * The Anonymous Florentine a poetului Nicolae Florentin Streche, în format bilingv (retroversiunea în engleză fiind realizată tot de autor), apărută la Editura Biscara.

Volumul, girat printr-un Cuvânt înainte al Paulei Romanescu și printr-o Postfaţă semnată de poetul Dan Ioan Marta, reprezintă mărturisirea de credință a unui anonim din altă lume, întrupat accidental aici, printre noi, vădit atipic, iluzoriu… visând la redevenirea sa. Acesta pare să fie mesajul devoalat de motto-ul ales: ,,Suntem nişte zei proşti, nişte zei nemuritori care ne-am uitat destinul” (Constantin Noica).

Poetul se lasă descoperit încetul cu încetul, nesperând la o recunoaștere zgomotoasă, căci el este rodul unor cufundări cu moliciune de melasă în propriul eu: ,,Când nu scriu versuri/ ce se-adună-n poezii,/ îmi ascult tăcerile/ şi le port cu mine/ ca pe nişte mărgăritare” (Solilocvii).

Cu puterea imaginativă a inocentului ce păstrează în adânc un cod ancestral, Nicolae Florentin Streche reconfigurează Universul, dându-i alte puncte cardinale: Nașterea, Iubirea, Credința, Moartea… El se află în centru și privește pe rând spre cele patru dimensiuni dominante, încercând să pătrundă înțelesul unei inevitabile alegeri…

Într-un aparent monolog închegat din poeme cu sonoritate reflexivă, poetul meditează firesc asupra dimensiunilor existenței sale. Astfel, versurile întruchipează fragmente de Ivire care se frâng pentru a se reîntregi în cele de Dragoste pentru o iubită-înger, ori cu nume de mare, în lacrimi sonore de îndoială și frică de-a fi părăsit de Credința în Dumnezeu, privind apoi, fără teamă, spre cruda pregătire pentru recăderea în veșnicul aven, în Anonimat…

Acestui vârtej de sentimente vibrante până la ruperea fiintei, acestei alegeri nehotărâte, poetul nu le găsește decât o singură soluție tămăduitoare: transcenderea către o altă stare, într-o altă existență, tulburătoare prin neperceperea ei de către muritorii de noi, în care orice e posibil. Se roagă, fierbinte, în Pater Noster: ,,Dă, Doamne, ploi şi văpaie peste oameni,/ ia-ne privirea, vocea şi auzul înşelătoare,/ fă-ne trupuri noi, fără carne şi oase,/ căci am obosit de-atâtea suflete amăgitoare!”

Nicolae Florentin Streche, îndemnat de subconștient să-și regăsească destinul de zeu nemuritor, șoptește smerit: ,,Sunt aici pentru ceva/ care se numeşte tăcere/ şi m-am născut cu adevărat/ când am început să număr,/ când am mângâiat razele de soare,/ cu privirea pierdută-n zare./ Ştiu că sunt un fir de nisip/ în Sahara imensă a universului,/ căci am vedenia vieţii,/ dar nu sunt un orb ce-şi refuză/ privirile celorlalţi/ Eu nu sunt decât un om spre verticală…”.

Florentin Nicolae Streche, Anonimul florentin & The Anonymous Florentine, Editura Biscara, București, 2021, 94 pagini