Poet din stirpea marilor tragici și poet al cetății, Virgil Andronescu reușeste încă o dată și prin acest volum să ne uimească și să ne aducă în fața marilor întrebări ale vieții cu un curaj și cu o forță a sincerității absolut amețitoare. Printr-o tehnică deschisă și sub aparența unei simplități, în fapt muncite în adanc, poetul, martor odată cu noaptea a tuturor căderilor semenilor săi- așa cum și spune în deschiderea volumului- își îndreaptă lama ascuțită a rațiunii în principal asupra propriei persoane pe tot parcursul desfășurării lirice, invitând, ca partener de discuții în desfășurarea tuturor acestor exerciții de asceză, Divinitatea.
Poemul ce dă și titlul volumului vine să lămurească cititorul în clar despre pozițiile și baricadele la care a aderat poetul indentificându-și viața cu ele și asta în ciuda unui trai deloc ușor trăit într-o provincie încă roșie. Tehnica rimei acestui poem ne va aminti spre final, prin sonoritate, de poezia marelui Eminescu, însă adaug aici numai strofa de început, lăsându-i astfel cititorului neștirbită plăcerea descoperirii:
Doamne Dumnezeul nostru,
Tată darnic iubitor,
Nu ce vedem, doar ce credem
Este darul Tău nepieritor!
Sătul de cursa asta de șoareci alergând după pisici, de joaca asta a aparețelor și esențelor ca năluci scriitorul situat pe stânca nemângâierilor, aici unde omenirea și-a consolidat iadul!, visează să ia o pauză, să-și pună în ordine veșnicia / și-apoi s-o poetizeze / lipsind-o de semenele de punctuație / să nu-i știe eternitatea!.
Refugiat în Patria-Colii-de-Scris, cum prea frumos ne spune, Virgil Andronescu nu ne ascunde nimic din trăirile, visele și chinul îndoielilor sale, care de multe ori îi flagelează spiritul, iar în Goful Sângelui mutilat, încearcând înfrângerea sa ca exercițiu, oferă astfel oamenilor o oglindire și le propune o cale decentă de reașezare într-o albie mai bună valorică, tocmai prin predarea sa, am putea spune chiar prin jertfa sa- păstrând desigur proporțiile. Rugăciune și necaz, poemele sale sunt în adevăr și levitații și căderi dovedind și urmând traiectoria unui spirit hotarât a se salva în plin veac al damnațiunii.
Poezia lui Virgil Andronescu nu este o lectură ușoară și el trebuie citit așa cum se citesc marii clasici, vers cu vers și rumegat bine pentru că nimic nu e întâmplător așezat în rimele sale, iar acolo unde poetul nu reușește să fie pe deplin convingător, e bine să ne aducem aminte de vorbele lui Umberto Eco din Numele trandafirului, cum ne invită chiar autorul în finalul poemelor sale din carte: în fața umei cărți nu trebuie să ne întrebăm ce spune, ci ceea ce vrea să spună.
Cuvinte de laudă ar trebui scrise și în legătură cu ilustrarea volumului de către artistul Hugo Mărăcineanu, artist brăilean și el, desene dovedind din plin experiența și genialitatea unui spirit de zile mari.
(note pe marginea volumului “Levitații și căderi”, autor Virgil Andronescu, apărut în decembrie 2021 la Editura Infoest, Brăila)
Emanuel Pope
Londra,
29 ianuarie 2022
Postări
0 Comentarii