Mihai VINTILĂ
Spiritul critic și camera literaturii române
Spiritul critic lipsește din ce în ce mai mult din revistele zilelor noastre. Nu există o putere care să spună stop celor care mâzgălesc hârtia doar pentru a obține o pensie de scriitor. Spiritul critic a obosit. S-a dus să se uite la televizor, să vadă cum alții ne rescriu istoria. De scârbă și-a pus capul în palme, cu privirea pierdută înspre pământ, ca într-un Gânditor apocaliptic.
De ce nu mai avem acest spirit critic. Pentru că, pe zi ce trece, nu mai avem un simț al măsurii. Știi că scrii ca acum 100 de ani, că la limba română te-ai târât toată viața cu nota cinci, dar, ai aflat, de la un prieten, membru U.S.R, că poți primi un supliment la pensie dacă ești scriitor! Păi
să-i dăm bătaie! S-or găsi alți interesați care să-ți preamărească producția submediocră. În fond, asta, chiar nu contează, cât timp se face într-o revistă care contează la dosar!
Ruperea de realitate a marii majorități a cronicarilor literari a dus la o situație pardoxală pentru o țară europeană: aproape nu mai avem critică de întâmpinare! Valuri de cărți nu vor fi citite, nu vor fi semnalate publicului pentru că, e mai simplu să scrii despre fanarioți, decât de scriitorii submediocri de azi. În fond, un fanariot, nu-ți poate trimite o piatră în geam!
Bunul simț cred că se odihnește alături de spiritul critic pe aceiași canapea. Esteticul le dă roată și comentează incoerent. Singurii care dansează în această cameră a literaturii române sunt banul și pila. Lor le merge bine, ei nu au mustrări de conștiință. În fond, ce mare răutate fac, introducând în tagma scriitorilor toți analfabeții funcționali. Ei nu vor să rămână în literatura română! Ei vor doar pensie!
Postări
0 Comentarii