Ticker

6/recent/ticker-posts

Pustia din mine - Virgil ANDRONESCU

 


Virgil ANDRONESCU

Pustia din mine

Se spune că înÈ›elepciunea vine de la Dumnezeu! Eu spun că vine odată cu vârsta, dar nu generalizez. CredinÈ›a, voinÈ›a, È™tiinÈ›a sunt ale omului È™i au aceeaÈ™i sursă: filosofia È™i literatura È™i îl poziÈ›ionează pe acesta față în față cu demiurgul din el. Mă simt răspunzător față de cititorii mei È™i de aceea contez numai pe sinceritate. ÃŽn afara sincerității nu există scriitor, nu există artist, nu există om. Fără o viață sub semnul seismelor existenÈ›iale nu exiÈ™ti ca scriitor. Nu mi-am putut refuza niciodată tentaÈ›ia sincerității, a realismului, în asta constă credibilitatea È™i succesul în faÈ›a cititorului! Altfel, e doar ratare. Dezastrul făptuit de cuvântul scris poate fi de o incomensurabilă valoare literară, un cutremur de o imensă amplitudine. Scrisul trebuie să aibe un sens! 
Literatura nu-i doar visare. Realitatea e vioara, iar scriitorul arcuÅŸul care o pune în valoare. Din nefericire pentru muzicalitatea È™i armonia acestei lumi, unii dintre aceÅŸtia o confundă cu o tobă. Am convingerea că nu te poÈ›i numi Poet numai pentru că ai deprins abilitatea jonglării cuvintelor, chiar dacă pari a fi um fin magician al acestora. Blestemul Poeziei îl porÅ£i încă de la naÅŸtere ÅŸi asta se simte după felul întâiului tău gângurit. Am umblat prin lumea asta, precum o oaie rătăcită, cu lanÅ£ul destinului atârnând în jurul grumazului, împiedicându-mă în podoaba robirii versului, căzând în patima Poeziei. Prima împiedicare a fost decadență. Am încercat ispita libertăţii! S-a întâmplat când nu m-am mai lăsat pradă seducÈ›iei vieÅ£ii, facilului ÅŸi apoi abandonului acestora. Am descoperit, încă din adolescență că succesul în viaţă este acela de a te naÈ™te avorton al Cerului, la propriu, È™i nu m-am lăsat pierdut uÈ™uraticei vieÈ›i, am ajuns umilul servil al Poeziei. Nu încă, încă nu s-a terminat totul, va fi È™i mai bine! Artistul este propriul său torÈ›ionar, încrezător- până la naivitate, într-o posteritate ce-i va admira creaÈ›ia È™i-i va deplânge dispariÈ›ia; credul într-un Dumnezeu numai al său È™i al operei sale presupus nemuritoare, acesta își poartă blestemul cu uÈ™urinÈ›a omului care-È™i duce corvoada propriului destin. MulÈ›i sunt aceia care se încăpățânează să li se pomenească numele în posteritate, apucându-se de scris cărÈ›i. Superficialitatea îi împinge să-È™i lase autograful doar pe crucea din cimitir. 

Sunt oameni care cred că pot lupta cu timpul È™i că vor câștiga, amarnic se mai înÈ™eală. AÈ™a È™i cu gloria! Ar trebui să È™tie că timpul are veÈ™nicia la dispoziÈ›ie È™i victoria asupra acestora este prestabilită. Probabil că asupra tuturor! Trăind printre semeni ori într-un deÈ™ert, liberi fiind în a alege încotro..., toÈ›i slujim unui stăpân. Unii, harului! Religii multe, un singur Dumnezeu adevărat! Se spune: ÃŽncurcate sunt căile Domnului. Dar se mai spune È™i că Dumnezeu le aÈ™ează pe toate pentru că È™tie El ce face! Propria noastră posteritate ne va rămâne neelucidată. ÃŽncurcăturile le facem noi, oamenii, iar cu descurcatul nu-i nimic întâmplător: sunt poeÈ›i È™i PoeÈ›i! Cea mai importantă condiÈ›ie în devenirea unui Poet este de a se fi născut Poet! Problematicile vieÈ›ii mele, religia creÈ™tină È™i femeia, a fost rezolvată de singurele adevăruri absolute È™i de netăgăduit: Iisus È™i Maria Magdalena, teme preferate abordate după pofta inimii È™i necesitățile spiritului, pragurile È™i cerinÈ›ele vieÈ›ii. 

Cred că este necesar È™i obligatoriu ca fiecare ins care își pune numele pe o carte să-È™i împăciuiască conÈ™tiinÈ›a cu sufletul, chiar dacă acestea sunt într-un permanent È™i aprig război, unul necesar. Eu nici până acum nu am reuÈ™it să aflu dacă o voi face vreodată pe deplin. Numai prin această atitudine, pur lăuntrică, se poate ajunge la împăcarea cu sinele È™i poate duce la opere literare remarcabile. Dumnezeii voÈ™trii nu se potrivesc nici d'ai dracu' cu Dumnezeul meu! ÃŽncă de la naÈ™tere am trăit prins între Dumnezeu È™i Diavol, È™i-n tot acest răstimp am încercat să aflu care-i unul È™i care-i celălalt dintre uneltele folositoare vieÈ›ii, binelul È™i răului. N-am reuÈ™it altceva decât amplificarea zdrobitorului eÈ™ec al propriului destin în Poezie! Câte un dumnezeu È™i un diavol există în fiecare. Mai ales când vine vorba de artist! Iubito, facă-se voia ta precum în suflet È™i în gând, am È™optit femeii iubite cândva! Și-am suferit: întâi m-a chinuit trupul apoi sufletul, au tăbărât pe viaÈ›a mea È™i-au sechestrat-o în părÈ›i aproape egale, niciodată nu mi-am aparÈ›inut mie însumi pe de-a-ntregul. Iar când am ajuns să cunosc diavolul prin femeia iubită… Am urlat de (ne)fericire. 

Prometeu a furat focul pentru a căli omul, furtul acesta nu-i altceva decât o înjurătură la adresa titanului ce l-a înÈ™elat pe Zeus! Și uite aÈ™a m-am născut Poet, nu Toma necredinciosul ci mai degrabă Toma neîncrezătorul în sine, anulându-mi orice formă de fericire renunțând la minciuna căutării, ferindu-mă de deziluzia negăsirii! Sunt profund îndatorat..., cui, destinului, dumnezeului, cui? Da, se poate spune È™i că arta e o maimuțăreală, că literatura e artă (căci cine vă mai citeÈ™te azi ori mâine?, după cum întreabă unii); dacă o singură maimuță ar avea curiozitatea de a se transforma în scriitor, imediat după ce ar comite acest act necugetat s-ar sinucide! Din motive de conÈ™tiință. Privesc viaÈ›a din alt unghi, unul special, din proprie perspectivă: din colÈ›ul în care mă aflu, fără a-mi înÈ›elege orizontul! Cu o Evă lângă mine nu mă tem de nimeni, mai mult decât de ea însăși! Ratări tangente, viaÈ›a personală È™i literatura. De-ar fi să aleg È™i dacă viaÈ›a mi-ar impune vreun compromis l-aÈ™ face preferând sublimul ratării dintr-o dragoste eÈ™uată, în locul unuia derizoriu precum viciul scrisului. Regretarea greÈ™elilor din trecut, față de cei din jur pot fi tardive- nu vis-á-vis de ei cât pentru mine însumi, trecutul nu se rezolvă È™i nici sufletul nu È›i-l liniÈ™teÈ™ti. Nu-i nimic mai înjositor È™i de neacceptat decât umilinÈ›ele propriului trup! Nu-mi rămâne altceva de făcut decât scoaterea lui pe linie moartă. Din adolescență încoace, am refuzat intermedierea preotului în relaÈ›ia mea cu divinitatea È™i n-are rost să spun de ce. ...da, dar preotul este È™i el om!, mi s-a replicat mereu. ...da, dar tocmai pentru că este È™i el om È™i simt că nu mă ajută cu nimic! Cuvântul are doi stapani, pe Dumnezeu care clădeÈ™te È™i salvează totul È™i pe oponentul, temutul de moarte al acestuia, cel care prin ispitire poate transforma totul în ruină. ÃŽi prefer pe amândoi în aceeaÈ™i măsură! Vorbele sunt ale omului È™i nu rezolvă nimic, nici măcar disputa cu moartea. Sper ca ultimul drum să nu fie ultimul... Pentru că dacă va fi... Am trăit degeaba! Când spuneam că l-am cunoscut pe diavol prin femeia iubită am fost înjurat. Am omis să menÈ›ionez că în spatele său trăgea sforile demiurgul. Când ajungi să cunoÈ™ti diavolul prin femeia iubită ai ajuns să vezi totul. Ispitit de Satan, Iisus nu s-a aruncat în prăpastie. Nu făcea parte din propriul destin. Nu am încredere în demiurg È™i în oameni aÈ™a pur È™i simplu! Nici în demoni. Mă raportez la semeni apelând la teoria atributului valoric intrinsec fiecărui individ. 

ÃŽn legătură cu divinitatea crezul constă în valoarea atribuită de fiecare creaÈ›ie a sa. Precum în cer, aÈ™a o fi È™i pre pământ? Se pare că nu. ÃŽn niciun caz în lumea bună a literaturii. ÃŽntrebarea are rost È™i în sens invers! Am adus ofrandă întreaga mea ființă poeziei, iubitei, prietenilor, fraÈ›ilor pierduÈ›i È™i părinÈ›ilor mei; am adus ofrandă poeziei poezia însăși. Timpul mi-a adus ofrandă poezia trecerii lui fugare prin propria-mi viață. Ceea ce mi-a luat viaÈ›a ori nu mi-au dăruit de la-nceput ursitoarele, mi-a dăruit divinitatea È™i-i sunt dator pentru asta! Blesteme. Poetul va încerca să redea perfecÈ›iunea îngerilor va pierde din vedere realitatea, realitatea (ne)existenÈ›ei acestora. 

Și-atunci se va ridica de sub fiecare piatră un șarpe care-i va scuipa în suflet veninul ratării. Zadarnică a fost tentația unor îngeri scorniți pentru a continua să scriu, iar eu, nesăbuitul, am ales calea șerpească a ispitelor unor demoni curajoși. Cu fiecare zi trăită, viața mă obligă să-mi asum o alegere: îngeri și demoni mă bântuie, cei din urmă- cocoțați pe stâncile semețe ale rațiunii, mă ispitesc cu aruncarea în profunzimile gândurilor; primii, îmi asigură confortul plonjonului în prăpastia scrisului. Simt cum zbaterea poeziei se manifestă precum pulsul cordului fetal în pântecul unei mame.

Cu cine să relaționez în pustia asta din mine?

iulie 2022


Trimiteți un comentariu

1 Comentarii