Un Nichita veşnic bate - Adam Puslojić

 

Adam Puslojić 

Un Nichita veşnic bate:

un poet ca un popor!

Noi suntem în stradă, frate,

şi cântăm la un topor -

Care cântă-n capul nostru

aer negru-ntortocheat.

Ce ne facem cu-acest Monstru

atât de vitreg şi turbat?

În loc de apă, ne dă sare,

în loc de pâine, piatră tare.

În loc de înger, un drac mare

pe Golgota-n ochi ne sare.

Nu spunem nimic pe lume,

spânzuraţi de crucea vie -

unde Iisus ne dă nume

şi viaţă în pustie.

 

Aud un clopot! Vino, frate -

adună-ne aici, odată!

În Serbia sunt multe sate

unde n-ai fost niciodată.

Te aştept cu multă teamă,

am răbdare cât o piatră.

Acolo, la tine, ia-mă,

unde câinele meu latră -

Unde şarpele nu muşcă,

unde pasărea nu moare -

ca un leu încuiat în cuşcă,

visând o rană ce nu ne doare.

Am ajuns şi noi acasă

în lumina fără nume,

unde nimeni nu ne lasă

să schimbăm viaţa-n glume.

Vezi acum cum cântă poezia

şi lumea ne pune crucea -

atunci când moare ironia

dragostea la drum ne duce.

Neavând cuvinte multe,

clopotul din tine tace.

Piatra doarme, iarba zace,

tot dorind să te consulte.

Doar atât doresc şi eu:

aşa cum sună-n Dumnezeu,

clopotul tău nebun sunt eu!

Rămân aici şi bat mereu.