Existențialismul ca necesitate filosofică - Itofă Adrian George

 

Itofă Adrian George

Existențialismul ca necesitate filosofică

Existențialismul filosofic este despre cunoașterea sinelui, este cea dintâi condiție pentru înțelegerea altor concepte filosofice. Înțelegem prin cunoaștere a libertății și subiectivitatea individuală, rolul și scopul personal în armonie cu natura. Existențialismul presupune scoaterea din anonimat al omului ajuns într-o etapă profundă de înțelegere și cunoaștere a sinelui, de îndreptare a atenției spre persoana ta ca un factor necesar al identificării și înțelegerii în spațiul locuit, creând o identitate absolută. Îți pui întrebări de multe ori: de ce acum și aici, care este  scopul acestei călătorii?

Înțelegi că trebuie să ai un sens pentru a-ți înțelege scopul. Realizezi astfel că, ești ceea ce faci și îți place. Așadar urmează cursul firesc al îndeletnicirii prin crearea a ceea ce simți că trebuie să faci, nu ce impun alții sau încercări nefericite ale tale. Vei observa că rezultatele nu sunt cele  scontate. Și aceste acțiuni nefericite se pot corecta prin împlinirea  firească a crezului tău, este necesar să nu te plafonezi. Caută-ți sensul!

Este important să nu ai așteptări de la alții, acestea pot fi  umbrite de necunoaștere și intri în vâltoarea eșecului. Înțelegându-te și dându-ți șansa de a te cunoaște și a decide pentru acțiunile tale, ajungi responsabil, îți asumi deciziile. La baza acestei teze stau argumentele date de Spinoza Baruch, cel care mă lămurește cumva în acest periplu. Totuși, mă diferențiez de acesta, și susțin că, eu sunt dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire. Nu am nevoie de dumnezeul celor care l-au creat, pentru  că omul este predispus să greșească în acțiuni, și bine ar fi să își asume și eșecul. Însă eu, cred în mine, în umanitate și cunoaștere. Fiind în armonie cu restul, cred că am capacitatea de a dispune și asuma fără a aștepta miracole venite din exteriorul spațiului. 

Cât timp exist, rezultatele sunt împrejurările în  care se produc fenomene, putând fi erijate de alte acțiuni sau erori. Totul devine vizibil iar actorul principal sunt eu, nu altcineva, eu răspund de întâmplările și urmările viitoare. A conștientiza, înseamnă că ne asumăm orice întâmplare  fără a refuza rezultatul, indiferent dacă ne convine ori nu. Un preconcept al existenențialismului aflat în stare incipientală, este dat de informațiile transmise de alte persoane, aflate în necunoaștere. În această etapă, percepția poate fi eronată, atunci când se admit ca adevărate aceste informații și au efect asupra psihicului tău. Existențialismul trebuie tratat ca un demers ce precede o acțiune și un rezultat. Câtă vreme ești liber în crez, ești liber în simțire. Oricât ne-am distanța, locuim tot acolo unde gândul ne poartă, doar sentimentele pot fi barometre ce ne diferențiază de restul.Uneori locuim singuri într-o imaginație nemăsurabilă de suflete.

Mă aflu la înțelegerea rațiunii de atâta timp, încât constat că rațiunea mă conduce. Toate simțurile sunt stăpânite de gânduri, ele nu ne trădează.Conștiința nu poate controla tot, fără materia invadată de simțuri.Avem capacitatea de a sesiza materia, părem la îndemâna antimateriei.Suntem sume ale planetei, care este un rezultat al ecuațiilor macroplanetare.Confortul ne desființează sistemul de autoapărare, ajungănd să depindem de acesta. Cât de curând vom ajunge gadgeturi, am evoluat peste măsura capacității de a ne înțelege.Niște corzi sensibile la atingere produc armonie, doar când există dezacord, atunci devin iritabile.Noi suntem personali timpului de vreme ce îl măsurăm, suntem o fracție a mulțimilor, funcționăm în toate derivatele interpretărilor. Trebuie să conștientizăm acțiunea pentru a deveni evidentă urmarea.Omul este o simplă apariție, nu o necesitate a întregului.

Rațiunea ajută la înțelegere temporală, atemporalitatea aparține universului. Existențialismul presupune scoaterea din anonimat al omului prin rațiune.Prietenia este un eșec al rațiunii de a te cunoaște.Într-o lume lipsită de compasiune și emoții pozitive, totul  devine o stare a imperfecțiunilor. Nemaifiind vorba de armonie a creației univerului, se poate ajunge la distrugerea în masă a ființelor.  Sinele nu caută satisfacție în altă parte, în alt moment, el trăiește acum prin acțiunile tale.Uneori gândului nu îi putem da nume de viteză spre spațiu, el rămâne o nebuloasă a căutărilor.O formă de iubire precede o catastrofă viitoare, îndoliind sufletul, și stai la îndemâna necunoscutului, ești ori dispari.Un om bolnav este un om fericit, își curăță păcatele înaintea călătoriei finale. Despre liniște vorbim din ce în ce mai puțin, pentru că neliniștea stăpânește întregul. 

Trebuie să avem încredere în noi, să nu așteptăm ca divinitatea să rezolve problemele noastre. Nu o va face.Timpul nu ne aparține, noi îi aparținem.Vei aștepta în zadar și te vei înfuria pe ceva ce nu există.  Din moment ce accepți doar teoriile dogmatice, îți anulezi propria viață, te afli la îndemâna altor creații, ești parte din poveștile lor.În cele din urmă înțelegerea devine una cu neînțelegerea, valorile sunt lipsite de principii și totul se destramă, importantă este cunoașterea personală, cea care îți dă puterea să treci peste orice deznodământ. Angoasele permanente ne-ar conduce pe ultimul drum, devenind iraționali și anxioși fiecărei interpretări.Necesitatea aflării, devine apanajul minții prin conștientizarea unor posibilități sau imposibilități, variante luate în calculul matematic al rezultatului final, acest determinism al evoluării. Bruyere susținea că, "nu există pentru om decât o singură nenorocire adevărată: nenorocirea de a se găsi vinovat".Unele personae aflate în anxietate, sunt ajutate să-și caute sensul. Poți depăși stări prin cunoașterea sinelui, afli de câtă capacitate dispui și te raportezi în armonie cu restul.

Chiar dacă alegi o acțiune greșită, importantă este trecerea prin conștientizare și corectare, altfel te blochezi. Înțelegerea este necesară pentru a depăși orice conflict cu sinele. Libertatea de înțelegere vine în sprijinul recuperării de care ai nevoie pentru a continua.  Nu te plafona câtă vreme poți alege, încercarea nu costă nimic, doar o constatare. Cine poate fi răspunzător de alegerea ta? Doar tu, indiferent de consecințe, alege.Întrebarea care ne macină, este: Există dincolo de noi reîncarnare?Aș fi în dezacord cu principiile mele, dacă aș răspunde că, da. Atâta timp cât nu pot simți în deplinătatea facultăților mintale, am dreptul să mă îndoiesc, dar sunt dispus la ascultare și analiză, dacă cineva îmi aduce argumente îndestulătoare.

Această ipoteză vine ca o neputință umană pentru a rămâne și în plan spiritual, nu doar material, depășindu- ne condiția.Filosofia naște întrebări de cele mai multe ori existențiale, pentru a fi pregătiți să admitem alte principii încă necunoscute. Ne aflăm permanent într-un pericol, cât timp conștientizăm. Dacă oamenii nu sunt de acord cu mine, înseamnă că sunt diferit. E bine să fiu diferit, pentru a înțelege și restul că se poate trăi și altfel.Când mori devii suferința celor rămași.Doar morților le este dat să devină una cu țărâna.Nonexistența este calea lungă, unde existența pare o scurtă durată.Moartea nu este sfârșitul, dar nici începutul, este doar o continuă etapă.Ne temem de trecere, când de fapt suntem depășiți permanent de timp.Cunoașterea este o fărâmă a necunoașterii. Tot ce precede se află în acțiunea ce urmează.Am evoluat separat și am rămas în dezacord cu restul.

Maturitatea uneori înseamnă înțelepciune venită la pachet cu frumusețea, iar de urât te lepezi, cât să nu lași urme pe suflet.Somnul te nefericește, ai șansa să pierzi nopțile fiecăruia și astfel te apropii de lucruri normale.Oricât părem a fi fericiți, vom ajunge nefericiții destinului.Nimic nu e etern, când pieri, existența perceptibilă sfârșește.Sinele pare a fi necunoscuta permanentă în care călătorim, fără a descoperi adevărurile ce ne frământă.Din neant venim și tot el ne înghite. Apariția duce la   dispariție, doar în armonie putem exista.Fii personal, îndeplinește-ți destinul prin alegere liberă, altfel devii un cuprins al mulțimii.Impunerea ca necesară a acțiunii, dată de Husserl este importantă pentru participarea ca subiect principal al alegerii conștiente.

În sine stă determinarea, analizată riguros prin alegere. Rezultatul devine stare a efectului. Cum nu există o entitate aparentă care ar putea interveni în alegerile tale,  alege calea rațiunii personale.Cel care nu are așteptări se bazează pe așteptările altora, speră să facă altcineva ceva, pentru a profita sau condamna eșecul.Prin decizii putem experimenta și înțelege progresul ce vine la pachet cu etapa identificării unei acțiuni. Psihoterapia existențială reușește să transmită pentru ce este nevoie de înțelegerea sinelui pentru a evolua. Fiind în armonie cu noi, devenim armonia altora, încântăm și ajungem să fim încântați.Trebuie așadar să conștientizăm acțiunea, pentru a deveni evidentă urmarea. Mintea este singurul organ care poate percepe și determină la alegeri. Prin puterea minții putem emite concepte, creând variante pentru a le induce subiecților anumite stări bazate pe emoție.

Nu putem vorbi despre un preconcept al existenței decât în stare incipientală, atunci când informația este transmisă la cald de anumiți subiecți. În această etapă percepția poate fi eronată, atunci când mintea admite ca adevăr efectul propus de alții.Iluziile cognitive constau în idei predefinite ale realității acceptate ca fiind adevăruri, deși fac parte din realitatea altora, nu a ta. Acest aparent adevăr-eronat este studiat de neuroștiință și abordează modul în care activitățile cognitive sunt afectate în urma percepțiilor neconforme.Putem percepe și halucinația ca o realitate, venind de la o   afecțiune a creierului sau indusă prin metode halucinogene, care este însoțită de irațiunea creată la nivel neuronal, creând astfel iluzii.

"Trăim într-o actuală iluzie permanentă", avea să transmită fizicianul Stephen Hawking, respingând existența lui Dumnezeu." Tot el a lansat și perceptia umană ca fiind limitată deoarece noi percepem formele doar în plan 2D.Creierul poate emite doar la acest nivel de materializare, excluzând ipoteza conceptului de non- materializare ca variantă posibilă a spațiului invizibil. Totul se bazează pe formă ca existență materială, omițând majoritatea nevizibilă.Oare partea invizibilă, neperceptibilă nouă, poate deveni perceptibilă înțelegerii noastre? Dacă da, de ce nu putem admite ca insuficient de imatură această abordare?

Suntem pregătiți să acceptăm la nivel mental această idee neperceptibilă nouă, ca posibilă altă formă? Poate că simțurile noastre involuate nu pot admite alt adevăr, încă neperceptibil. Capacitatea noastră de înțelegere pare a nu avea fundament în această ipoteză.Cum ar fi să ne imaginăm că în tot spațiul există non- forme, niște prezențe imateriale, iar acestea se hrănesc cu preconcepțiile nepermisibile ale creierului raportat la limita simțurilor.Cât de simplu este să-ți depășești orizontul vizual prin înțelegerea altor fenomene imperceptibile nouă.Psihologii ar răspunde că am derapaje grave la nivel neuronal și mi-ar administra ședințe terapeutice ori medicație. Așa că, mă opresc aici pentru a nu deveni subiect de studiu.

Reiau ideea,potrivit căreia, rațiunea umană ajută la înțelegere temporală, atemporalitatea aparține universului.Conceptul vine din rațiune și își găsește sens în analiză, o constatare fizică creată prin inducerea acțiunii la care ne raportăm, urmărind scopul.Cunoscându-te începi să-i înțelegi și pe alții.Aș spune că dualitatea este firească, în ansamblul fiecăruia, este o dorință permanentă de a conviețui. Sacralitatea unei iluzii, devine o dogmă a dorinței, o căutare a gândurilor transformate în stereotipuri de aflare a indicilor nonevolutivi, ne fac să avem așteptări venite de la forțe inexistente, alimentând o credință falsă a persoanelor spre a nu fi singure. 

Așadar, oamenii de teama aflării eului, caută calea dualității, a regăsirii unei jumătăți confortabile, care să coincidă scopului. E valabil și în cazul când îl abordăm pe dumnezeu, îl căutăm în momente de cumpănă, de regres a evoluției, de neîmplinire în acest plan locuit temporar. De fiecare dată singurătatea și boala împlinesc  dorința de a fi aproape de confrați. Dumnezeu există așadar la împlinirea nevoilor, nu din iubire. Credincioșii se roagă pentru nevoi personale.Cât egoism!