Gândirea pozitivă la Constantin Gumann

 

Mihai VINTILĂ 

Gândirea pozitivă

Gândirea pozitivă este o forță. Acest lucru l-am învățat de la Norman Vincent Peale și de la Dale Carnegie. Am folosit această forță pozitivă toată viața mea până acum și o voi continua să o folosesc. Am fost curios pornind de la exemplul personal să văd cum și-a pus amprenta această idee și asupra lui Constantin Gumann. Acesta a fost primul impuls care m-a condus în citirea acestui volum dar apoi am descoperit subtilitatea autorului în prezentarea gândirii pozitive.

Venind cu o experiență de viață mixtă, românească și occidentală, având o poveste sinuoasă de trăitor prin mai multe țări, cu o experiență profesională multiplă, Constantin Gumann a dorit să ofere ceva din toate cele care le-a trăit prin sfaturile din prezentul volum. 

Introducerea este simplă și explică ce este aceea forță a gândirii pozitive. Și domnul Gumann își trage seva tot din cei doi clasici ai acestui tip de literatură dar completează acest redutabil duet și cu o viziune proprie de credință creștină. Astfel, își construiește propria treime care îi dă forță și inspirație.

Interesant mi s-a părut că autorul nu dorește o convertire la credința în forța pozitivă a gândirii dar face tot ce îi stă în putință de a ne convinge de inutilitatea argumentelor contrarii și face din puterea exemplului personal arma cu care nimerește mereu ținta. Completează teoria cu ideea de strokes.

Detalierea discuțiilor interioare mi s-a părut excelent făcută mai ales când este punctată și de fondul creștin precum în pagina 55 unde folosește exemplul din biblie unde Iisus vindecă un bolnav  cu celebra expresie Ia-ți patul și umblă. Întărind prin Credința te-a vindecat . Mi-a plăcut mult și folosirea expresiei la modă SELFIE într-un context de autocontrol și autoanaliză cum este cazul la pagina 81.

Punctarea gândirii pozitive în profesie și politică este făcută în puțini termeni și aș putea spune chiar zgârcit. Nu înțeleg de ce titlul a fost completat cu acești termeni dacă ei au fost doar o simplă picătură în marea de informații. Un alt derapaj de la problema discutată este abordarea subiectului islamic pe câteva zeci de pagini care nu pare a se fixa cu restul lucrării. Încercarea de captare prin unele suduri verbale sau prin unele fraze alambicate care nu construiesc punți ci stârnesc o mai mare confuzie nu e salutară. Ar fi trebuit să lipsească această abordare. Eu suspectez autorul că a folosit o idee insuficient dezvoltată din punct de vedere literar aici. Practic a introdus aceste pagini cu islamul unde nu își aveau locul. De sine stătătoare ar fi avut alt impact și nici nu ar fi divagat subiectul acestui volum.

Finalul este însă bun. Constantin Gumann revine și discută de educație ca motor economic, de egoismul sănătos ( nu mă pot opri să nu mă gândesc la Gena egoistă a lui Richard Dawkins) și desigur la gândirea creativă. Într-un sfârșit de volum se propune cititorului o analiza SWOT personală numită interesant drept decalogul greșelilor , vădită fiind partea creștină. 

Cum la Norman Vincent Peale întreaga construcție pozitivistă este bazată pe credința protestantă dată fiind profesia sa de pastor iar la Dale Carnegie totul este cartezian date fiind abilitățile sale, la Constantin Gumann totul este un mixt. E mereu cartezian, creștin și alteori parcă preot. Înțelege bine problemele  vieții și prin acest volum nu dorește decât să fie un sfătuitor pentru cititor. Eu zic că îi reușește.

Constantin Gumann, Gândirea pozitivă. În profesie și în politică, Iași, editura Pim, 2018, 138 pagini.