Ficțiunea este tot mai vizibilă în literatura românească
contemporană. Poveștile continuă să apară și, uneori, ești surprins de zonele
pe care acestea le explorează. Acest sentiment de surprindere îl avem și atunci
când citim volumul Bijutierul din Jaipur de Loredana A. Știrbu, apărut
la finalul anului 2024 la editura clujeană Limes.
Loredana A. Știrbu este o promotoare a literaturii în
nordul țării, fiind angrenată în
mișcarea cenaclieră și în organizarea diverselor evenimente legate de
promovarea cărții. Pentru mine, este prima carte a autoarei, așa că nu am repere mai profunde decât cuvântul
scris.
Alcătuit din nouă povestiri, Bijutierul din Jaipur
ne duce în lumi fabuloase.
Prima povestire este cea care dă titlul volumului. O
consider cea mai reușită din întreaga carte. Loredana A. Știrbu creează, prin scris, o aură de mister
și aventură, amintind de poveștile cu descoperiri arheologice și comori
ascunse. Stilistic, folosește o narațiune alertă, plină de detalii senzoriale,
care creează o atmosferă captivantă. Se bazează pe propoziții scurte pentru a
adăuga dinamism, mai ales acolo unde acțiunea stagnează. Este o tehnică bună,
care dă rezultate.
Unul dintre aspectele cele mai interesante este juxtapunerea
dintre întâmplarea aproape mitică a descoperirii bijuteriei și a templului și
realismul expertizei bijutierului. Pe de o parte, povestea relicvelor îngropate
în deșert aduce un element de legendă, cu o zeiță necunoscută și o comoară
pierdută sub nisipuri. Pe de altă parte, reacția bijutierului, mai ales la
vederea diamantului flawless, introduce un registru diferit – cel al evaluării
riguroase, al profesionalismului și al cunoașterii în domeniul pietrelor
prețioase.
Un alt punct de interes este modul în care misterul
persistă: templul nu a fost regăsit, zeița rămâne anonimă, iar valoarea
pietrelor este necunoscută până la un anumit moment. Acest lucru creează o
tensiune narativă, care îl face pe cititor să dorească să afle mai mult.
Descrierea pietrelor prețioase, mai ales a diamantului
perfect, este realizată cu un simț al detaliului care accentuează fascinația
bijutierului. În acest sens, acea scenă capătă o valoare simbolică: frumusețea
și perfecțiunea nestematelor contrastează cu întâmplarea haotică a descoperirii
lor, subliniind ideea că, uneori, marile comori ajung în mâinile oamenilor
printr-o combinație de noroc și destin.
Finalul este demn de un adevărat maestru: Și la fel ca
pe Arun Sharma, îl găsiră după câteva luni, o mumie uscată privind cu ochii goi
diamantul roșu, care mai crescuse cu încă un carat. Dezvăluind misterul
caratelor, timpului și al povestirii, această încheiere mi-a amintit de Paulo
Coelho, în special de La râul Piedra am șezut și-am plâns și Alchimistul.
A doua povestire, intitulată Taina, revine la
istoriile românești din bătrâni, abordând misterul ielelor. Construită pe un
singur plan, urmărește ispita care încearcă un tânăr. Mi-a amintit puțin de
Eliade din Șarpele, prin juxtapunerea real-imaginar. Finalul este bine
construit: Dimineață, când ieși pe prispă, descoperi în fața ușii un buchet
de flori de câmp și, pentru câteva secunde, avu impresia că le aude hohotul de
râs pierdut în văzduh. Rămase așa, cu buchetul în mână, privind munții din zare
și pădurea ce se întindea cât vedeai cu ochii, într-un nou răsărit.
În povestirea Arabesque este reluată tensiunea literară din prima
povestire. Aceasta curge aparent lin, având un final neașteptat. Ideea
magnoliei, care simbolizează relația într-o formă surprinzătoare, îmbină
fantasticul cu realul.
Celelalte povestiri mi se par mai puțin lucrate decât
aceste prime trei. Ultima, Cămașa albastră a sufletului, pare cumva
neterminată, aflată mai degrabă în stare de proiect – unul bun, dar
nefinalizat.
Loredana A. Știrbu creează, în Bijutierul din Jaipur,
o lume dominată de exotism și mister, în care realitatea se împletește armonios
cu mitul. Așa cum remarcă Gheorghe Glodeanu, pe ultima copertă, autoarea
plasează acțiunea într-un Orient mirific, unde decorurile somptuoase,
simbolurile și legendele contribuie la farmecul narativ al cărții. Alegerea
unui citat din Rabindranath Tagore în deschidere nu este întâmplătoare, ci
subliniază atmosfera profund poetică și filosofică ce traversează paginile
cărții.
Pe de altă parte, Mircea Petean evidențiază măiestria
Loredanei A. Știrbu în conducerea firului misterios al poveștii. Fie că este
vorba despre bijuterii blestemate, despre mituri populare precum jocul ielelor,
fie despre salturi temporale spectaculoase, autoarea creează un univers în care
cotidianul și supranaturalul coexistă. Volumul devine astfel un spațiu al
evadării, dar și al explorării limitelor dintre real și fantastic, oferindu-i
cititorului o experiență aproape onirică.
Prin îmbinarea unor elemente specifice literaturii
orientale cu un stil atractiv, Bijutierul din Jaipur reușește să capteze
atenția, farmecul povestirilor și incursiunile în lumea miturilor oferind o
lectură seducătoare și incitantă.
Loredana A
Știrbu, Bijutierul din Jaipur, Florești - Cluj, editura Limes,
2024, 114 pagini.
cronica a apărut în revista Literadura nr 36, iunie 2025.
0 Comentarii