Bogdan Ioja
Săgeata Speranţei
Cum e piatra printre valuri
E ascunsul printre dealuri
Unde a vântului şoptire
E săgeata-n nemurire.
Vârf de taina mă străpunge
Şi cu lacrimi rana-mi unge
Rana cea nedorită
Din ceruri făgăduită.
Unde-i fratele-mi pierdut
Care sta cândva ca scut!?
Unde-i tolba care-mi spune
"Voi rămâne-aici cu tine!?"
Unde-i vârful ascuţit
Ce-mi şopteste "n-am fugit"!?
Unde-i pana ce mă vede
Şi-n arcaş ea se încrede!?
Văd că toate-s în zadar
Însă sper, aştept pierdut
Ca-i să simţi şi al meu dar
Ce ţi-l dau smerit...tăcut..
Căci trezirea la Viaţa
Să sacrific mi-a cerut
Zâmbetul de pe-a mea faţă
Ştergând lacrimile-ţi mut!
Lacrimi ce vor curge tainic
Spre a noastră ridicare
Când în lume vine straşnic
Nevoia de-a Sa salvare!
Căci acum căzuţi fiind
Şi mereu noi suferind
De vom cugeta mai sus
Îl vom vedea pe Iisus!
Simt că norii se rasfrâng
Şi nu am de ce să plâng
Şi în inimă-Ţi aşează
O speranţă...ca o rază!
Şi aştept cu arcu-ntins
Trăgând coarda cu durere
Să văd jarul ăsta stins
Cu-o privire ce să spere!
Să viseze şi să lupte
Şi cu drag să mă privească
Şi chiar cu căderile-i multe
Astfel să se mântuiască!
Căci mereu cu el voi sta
Şi-ntuneric de ar fi
Şi oricât mă va costa
N-aş putea a-l părăsi!
Ci aştept căci ştiu că Sus
Este-Un Tată ce priveşte
Ce-n curajul de nespus
Pentru lume ne uneşte!
Şi-o tainică rugăciune
De cu milă noi vom spune
Oricine ne-ar întreba
Ştim că toate le-ar schimba!
Şi crezând vom revedea
Că toate sunt cu putinţă
Chiar şi Cerul de va vrea
Ne-a răspunde prin căinţă!
0 Comentarii