Mihai Vintilă
Intrat mai târziu în circuitul celor cu operă publicată, Valentin Popa surprinde mereu prin unghiurile prin care privește realitatea. Avem o luciditate complexă, o detașare și o rigurozitate care îl individualizează făță de colegii săi de generație brăileană. Nu se dezminte nici de această dată cu noua sa carte “În așteptarea izbăvirii, jurnal politic, 1976-1989” apărută la editura “Istros” a Muzeului Brăilei în anul 2026. Având 230 de pagini, volumul este de fapt un jurnal scris de-a lungul timpului de către acest dedicat profesor.
Cartea se prezintă drept o incursiune profundă în lumea unui martor ocular al istoriei românești din perioada comunistă. Această lucrare, un jurnal scris cu sinceritate dezarmantă, devine un document de o valoare inestimabilă, nu doar pentru istoricii sau pasionații de politică, ci și pentru cititorii interesați de aspectele umane și sociale ale unei epoci marcate de represiune, control și ideologii impuse.
Însemnările profesorului Valentin Popa, scrise de-a lungul anilor și păstrate în caiete pe care le-a donat muzeului, sunt acum expuse și valorificate, fiind o mărturie directă, autentică, a realităților din perioada comunistă. Surprinde curajul cu care aceste însemnări au fost făcute și apoi păstrate, în ciuda vigilenței securității. Se pare că autorul a crezut mereu că ceea ce consemnează nu este atât de important, însă, astăzi, aceste pagini devin un adevărat act de curaj și sinceritate.
Putem afirma că această carte nu este doar un simplu jurnal, ci o adevărată radiografie a unei epoci. Începând cu relatarea din 24 noiembrie 1979, autorul critică deciziile lui Ceaușescu, evidențiind lipsa de consultare a specialiștilor și impactul acțiunilor sale asupra sistemului educațional. Apoi, se oprește asupra evenimentelor din cadrul congresului al XII-lea al Partidului Comunist, unde Constantin Pârvulescu, un veteran comunist, a avut curajul să critice conducerea și să își exprime opoziția, fapt ce a fost tăiat din relatările oficiale și ascuns de ochii publicului larg. Acest moment, relatat cu detalii și cu evidențierea reacțiilor celor din jur, oferă cititorului o perspectivă autentică și nemodificată asupra atmosferei de atunci. Chiar dacă a fost marginalizat, acest om a avut curajul să își exprime opiniile și să se opună abuzurilor, fiind apoi pedepsit dur de regimul comunist. Acum pare incredibil evenimentul din epocă și adaugă o culoare umană ilustrând lupta individuală pentru libertate și adevăr, într-un climat de teroare și intimidare. În plus, autorul ne oferă o imagine clară și lucidă a modului în care chiar și oamenii din interiorul partidului, uneori în poziții de conducere, erau constrânși să joace după reguli impuse de o putere totalitară.
Cartea nu se limitează doar la evenimente politice, ci atinge și aspecte economice, sociale și culturale. Se menționează penuria alimentară din anii 1980, descriind cozi, lipsurile și situația critică a alimentației populației.
“În vara și toamna acestui an, piața alimentară a României a fost puternică, afectată de penurie. Cozile au luat locul comerțului civilizat. Au dispărut zahărul, brânza, untul, acum recent ouăle. Carnea, spre toamnă mai ales, s-a desfăcut în cantități insuficiente, ceea ce a determinat populația să consume conserve. Așa a apărut și pateul de ficat. În schimb, curios, cel puțin pe piața Brăilei s-a găsit aproape din abundență pește proaspăt. Nu se găseau vinete, nu se găseau cartofi, nu se găsea fasole, iar usturoiul și roșiile ieșiseră de mult din circulație.”
Deci, ca să înțeleagă și proștii care povestesc copiilor lor ce bine era în comunism, aia era situația în anul 1980. O situație idilică după cum se vede din descrierile martorului nostru.
Aceste detalii, scrise cu precizie și fără ocolișuri, contribuie la crearea unei imagini complete a vremurilor respective, ilustrând dificultățile zilnice și manipulările de ordin ideologic, dar și încercările de a găsi un moment de liniște spirituală în mijlocul haosului.
Un capitol aparte îl constituie relatarea despre implicarea unor personalități culturale în meditația transcedentală. Avem nume precum Marin Sorescu, Radu Beligan sau Adrian Păunescu. Interesant este că Adrian Păunescu a oferit imediat protecție lui Marin Sorescu, introducându-l până și în cenacul Flacăra, dar mai ales luând atitudine împotriva campaniei de defăimare inițiate de revista Săptămâna. La Săptămâna, vă reamintesc, era Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor. Și era cumva o portavoce a securității.
Aflăm despre lupta pentru păstrarea integrității în fața atacurilor puse la cale de regimul totalitar. Jurnalul scoate în evidență modul în care aceste personaje au reușit să-și păstreze, uneori, poziția și chiar să sprijine valorile culturale, în ciuda presiunilor, și cum unele dintre ele au fost sprijinite chiar de autoritatea regimului pentru a servi interesele politice ale vremurilor respective.
Un alt aspect valoros al cărții este modul în care autorul păstrează o anumită speranță și credință în valorile umane, chiar dacă în cele din urmă, pe măsură ce se apropie de sfârșitul perioadei descrise, devine tot mai conștient de adevărata față a comunismului. Această evoluție de la o credință în „comunismul cu față umană” către o confruntare dureroasă cu realitatea face ca această lucrare să fie nu doar un jurnal politic, ci și o poveste umană despre deziluzie, curaj și adevăr. Autorul nu ocolește nici aspectele mai sensibile legate de represaliile și infiltrațiile securității. Imaginea acestor martori, ridicolă și tragică în același timp, adaugă o notă de profundă dramă și curaj în contextul opresiunii comuniste. Se evidențiază, totodată, modul în care regimul a reușit să controleze și să manipuleze memoria colectivă, ascunzând anumite momente, precum discursul critic al lui Pârvulescu, pentru a menține o imagine falsă a unității și a puterii.
Cartea nu se limitează doar la aspectele politice și sociale, ci atinge și teme de ordin filozofic și moral, precum lupta pentru adevăr și dreptate într-un mediu opresiv. Se subliniază și faptul că aceste mărturii, chiar dacă au fost scrise în context de teroare, păstrează o claritate și o luciditate remarcabile, fiind un adevărat testament al curajului de a spune adevărul în condiții extreme. Domnul Valentin Popa prin cartea asta își păstrează verticalitatea în timp și prin timpuri. Jurnalul, dacă ar fi fost găsit de securitate, ar fi creat o mare problemă autorului pentru că punctele sale de vedere și observațiile sunt extrem de lucide și de bine articulate.
Putem arăta valoarea documentară și umană a cărții, considerând-o un instrument esențial pentru înțelegerea unei perioade cruciale din istoria României. Valentin Popa, prin jurnalul său, nu doar că păstrează vie amintirea acelor vremuri, ci și transmite un mesaj profund despre curaj, sinceritate și nevoia de a nu uita.
Trebuie menționat că este primul din generația sa care are curajul, la Brăila, de a spune exact ceea ce a fost. Nu cred că vom mai avea astfel de cărți pentru că literații brăileni preferă tăcerea.
O lectură recomandată atât celor interesați de istoria recentă, cât și celor pasionați de povești personale despre rezistență și adevăr, care vor ajuta cititorul să înțeleagă mai bine complexitatea și paradoxurile acelei epoci.
Valentin Popa, În așteptarea izbăvirii (Jurnal politic 1976-1989), Brăila, editura Istros, 2026 , 230 pagini.
cronică publicată în revista Terra mirabilis nr 2/ 2026.
){kind=link}
0 Comentarii