Sute de artiști din România și din străinătate au urcat, timp de trei seri, pe scena din Piața Mare, în cadrul celei de-a 51-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”. Muzica și dansurile tradiționale au adus în centrul Sibiului energia unui mare festival, într-un program care a reunit artiști consacrați, tineri interpreți și ansambluri din mai multe țări.
Piața Mare din Sibiu a vibrat, de vineri până duminică, pe ritmuri de folclor românesc și internațional, în cadrul celei de-a 51-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”. Organizat de Consiliul Județean Sibiu, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, și cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, festivalul a propus, timp de cinci zile, evenimente culturale în nouă spații din oraș.
Spectacolele din Piața Mare au fost prezentate de Iuliana Tudor și au adus pe aceeași scenă sute de artiști din țară și din străinătate, transformând centrul istoric al Sibiului într-un spațiu dedicat tradițiilor și muzicii populare.
Muzică populară și ritmuri pop, în prima seară
Prima seară din Piața Mare a fost dedicată spectacolului aniversar susținut de Oana Tomoiagă, Alexandru Brădățan, Gabriel Dumitru, Andreea Haisan și Paul Ananie.
Cei cinci artiști au avut alături interpreți care le-au fost modele artistice, colegi sau prieteni, între care Grupul „Iza”, Constantin Enceanu, Mioara Velicu, Nineta Popa, Codruța Rodean, Bogdan Cioranu, Ana Duminică și Adrian Neamțu. Pe scenă au urcat și ansamblurile „Cindrelul-Junii Sibiului”, „Veteranii Junii Sibiului” și „Ceata Junilor”.
Invitații speciali Alexandra Ungureanu, Paul Surugiu – Fuego și Loredana & Orchestra „Agurida” au completat spectacolul, în care muzica lăutărească s-a întâlnit cu ritmurile pop. Ploaia nu i-a descurajat pe spectatori, care au rămas în Piața Mare până la finalul reprezentației.
O călătorie muzicală prin mai multe țări
Sâmbătă seara, programul festivalului a adus în fața publicului tradiții și stiluri muzicale din Cipru, Ucraina, Turcia, Maramureș, Moldova și Ardeal.
Pe scenă au evoluat Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, „Ceata Junilor” și Școala de Dans „Ioan Macrea”, alături de Natalia Popescu, Antonia Bogdan, Natalia Rusu, Sebastian Emanuel Stan, Daria Gâdea și Gabriela Tuță.
Finalul serii i-a aparținut lui Cătălin Iancu, virtuoz al țambalului, ale cărui ritmuri au transformat Piața Mare într-un spațiu de petrecere, iar publicul a răspuns cu aplauze și dans.
Robert Târnăveanu, sărbătorit de artiști și public
Duminică seara, Robert Târnăveanu a marcat 45 de ani de viață și 25 de ani de activitate artistică printr-un amplu spectacol aniversar, construit în jurul ideii de familie – atât familia personală, cât și familia artistică a Junilor Sibiului.
Alături de artist au urcat pe scenă Alina Bîcă, Adrian Neamțu, Zorica Savu, Victorița Lăcătușu, Nicușor Iordan, Luminița Dejan și peste 100 de elevi ai Școlii Populare de Arte „Ilie Micu” Sibiu. Lor li s-au alăturat numeroși artiști, între care Iulian Hanea, Anamaria Iorga, Geanina Gavrilă, Sînziana Ștefan, Ioana Ștefan, Alina Pinca, Camelia Cosma Stoiță, Ioana Brad, Traian Stoiță, Ovidiu Homorodean, Aurora și Săndel Mihai, Vlad Mihai, Adrian, Marian și Cristian Obrejan, Mariana Anghel și Adriana Anghel, Stana Stepanescu și Bojidar Ciobotin, David Ciente, Valentin Precup, Maria Chivu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Victor și Laura Lavric și Ionuț Fulea.
Cântecele și dansurile populare s-au succedat într-un spectacol maraton, iar publicul a acompaniat în repetate rânduri artiștii și a răsplătit momentele cu aplauze.
Junii Sibiului au adus ritmurile UNTOLD în Piața Mare
Unul dintre momentele spectaculoase ale festivalului a fost prezentarea, în fața publicului sibian, a producției cu care Junii Sibiului au urcat pe scena principală a Festivalului UNTOLD.
Ritmurile tradiționale s-au întâlnit cu beat-uri contemporane într-un proiect realizat împreună cu David Ciente, producător care a colaborat cu artiști internaționali și români precum Selena Gomez, Inna, Alexandra Stan și Antonia.
Noile producții au pus accent pe dinamismul dansului și cântecului popular, într-o construcție scenică de amploare. Spectacolul a fost urmărit din public și de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Tradițiile, în centrul festivalului
Dincolo de spectacolele din Piața Mare, ediția din acest an a pus în valoare tradiții românești și internaționale, multe dintre ele legate de patrimoniul cultural transmis între generații.
Comunitatea din Fundu Moldovei a prezentat polobocul bătrânesc, arcanul și jocul cel mare, acompaniată de cetera lui Călin Brăteanu. Copiii din Săliștea de Sus, Maramureș, au adus în scenă portul tradițional și jocurile de pe Valea Izei, acompaniate de zongoră.
Zeci de călușari din județele Argeș și Olt au prezentat ritualul călușului, tradiție înscrisă în patrimoniul cultural imaterial UNESCO.
Specificul Sibiului a fost reprezentat prin obiceiuri și jocuri tradiționale, între care glâmboaca și brâul mărginenilor, dar și prin ritualuri legate de intrarea fetei în horă. Repertoriul a fost prezentat de Școala de Dans „Ioan Macrea”, „Veteranii Junii Sibiului”, „Ceata Junilor” și „Ardealul”.
Festivalul a oferit, totodată, o perspectivă asupra tradițiilor altor comunități. Ansamblul ucrainean „Sonechko” a impresionat prin spectacole inspirate din viața comunității, muncile câmpului, război și povești de dragoste. Ansamblul „Achna Forest” din Cipru a recreat atmosfera tavernelor și a prezentat, prin dans, obiceiul spargerii vaselor de lut, asociat cu norocul unei familii aflate la început de drum.
Artiștii italieni din ansamblul „I Picciotti Da Purtedda” și participanții din Istanbul au adus în fața publicului ritmuri și dansuri tradiționale din Sicilia și Orient.
„Cântecele Munților”, un festival cu tradiție internațională
La finalul celei de-a 51-a ediții, Silvia Macrea, managerul CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu, le-a mulțumit artiștilor participanți, publicului, Consiliului Județean Sibiu, Primăriei Municipiului Sibiu și tuturor partenerilor implicați în organizarea festivalului.
Festivalul Internațional de Folclor „Cântecele Munților” este inclus în calendarul mondial al CIOFF, organizație internațională dedicată promovării și conservării folclorului și tradițiilor.
Cea de-a 51-a ediție a fost organizată de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, cu cofinanțarea Primăriei Municipiului Sibiu.
Prin spectacolele prezentate în cele cinci zile de festival, „Cântecele Munților” a reconfirmat că folclorul poate fi, în același timp, memorie culturală și spectacol contemporan, reunind generații și comunități în jurul unei scene comune.

0 Comentarii