ÎNSPRE LUNI

Marin DUMITRESCU

Deasupra apei, pe niște scânduri tinere
La o masă de lemn și ea tânără,
Mi se pare că într-o vinere
Înspre luni,
Mă gândeam că sunt pe pământ
Și mă mai gândeam că nu sunt
Și mi s-a făcut gândul cuvânt
Și a plâns ca o ploaie mărunt.
Beau dintr-un pahar sărbătorește,
Până Calea Lactee mi se pare
Informația genetică în care
Pământește,
Lumina se naște și trăiește
Și moare.
Și eu vin de deasupra apei, vin de departe,
Vin de deasupra mea, ca un duh
Și stau deasupra mea în văzduh
Contemplându-mă cum stau la masa de lemn
Cu propria moarte
Și beau din pahar cerul
Și o îndemn
Să beie și ea.
Deasupra apei la marginea lumii,
Pe niște scânduri de lemn tânăr,
La o masă tânără de lemn tânăr
Și în paharul meu se oglindesc stelele
Și mă țin cu moartea de după umăr,
Beat de puterea misterioasă a depărtării,
Ridic paharul și beau și mă ridic
Fără să mă ridic de la masă
Și stau deasupra mea contemplându-mă
Mi se pare că într-o vinere
Înspre luni.