Concursul Național de Proză „Mihail Sadoveanu”, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași, a ajuns la cea de-a VIII-a ediție.
Destinat autorilor de orice vârstă, din România și din afara granițelor țării, care nu au debutat editorial, concursul își propune să descopere talente literare și să susțină creația literară contemporană.
Participanții pot trimite 1-3 lucrări în proză, inclusiv fragmente de roman, de până la 15 pagini fiecare. Lucrările, redactate în format electronic (Times New Roman, 13) și printate în format A4, vor fi semnate cu un motto și vor fi trimise, în perioada 16 august – 6 octombrie 2017 (data poștei) la adresa: Muzeul Național al Literaturii Române Iași, str. V. Pogor nr. 4, cod poștal 700110, Iași, cu mențiunea Pentru Concursul Național de Proză „Mihail Sadoveanu”. În coletul poștal va fi introdus și un plic închis (având același motto) care va conține numele și prenumele autorului, un CV de prezentare și date de contact (număr de telefon, e-mail).
Premierea se va face duminică, 5 noiembrie 2017, în cadrul programului cultural Zilele Mihail Sadoveanu, desfășurat la Muzeul „Mihail Sadoveanu”. Juriul, stabilit de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și format din membri ai Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași, va acorda Marele Premiu „Mihail Sadoveanu”, premiile I, al II-lea și al III-lea, precum și o serie de mențiuni. De asemenea, câștigătorii vor fi numiți membri onorifici ai Salonului de literatură „Junimea”.
Edițiile anterioare ale Concursului Național de Proză „Mihail Sadoveanu” au însumat sute de lucrări înscrise și evaluate.
Persoană de contact:
Lăcrămioara Agrigoroaiei, coordonator proiect (telefon: 0747499408)
0 Comentarii