Daniela MITROFAN
bibliotecar, la Biblioteca V.A Urechia, Galați
„Acasă, la Fănuș” este cartea semnată de scriitorul Vergil Matei și volum de debut al jurnalistului profund legat de trecutul unor vremi ce trezesc bucuria nostalgică a fericirii. Volumul conține proză scurtă ce prezintă însemnări și amintiri, momente fericite care i-au bucurat inima și de care își aduce aminte cu plăcere. Trecutul nu-l întristează, ci, mai degrabă îl înalță, îl copleșește și îl face să vibreze.
Conținutul celor 43 de texte strânge în mreaja sa mirajul dorului de casă, de timpul magic al trecutului mereu prezent în inima și mintea autorului. Fără prea multă greutate se deapănă încet scurte amintiri despre oameni și locuri care l-au marcat iremediabil și i-au alinat setea de viață și dorul de infinit.
Din largul trecutului, autorul redeșteaptă momente unice, episoade dulci ale copilăriei și tinereții, clipe care îi învăluie sufletul în mireasma dorului de casă. Toate amintirile trec prin fața cititorului ca și printr-un vis ce îndeamnă necontenit la hoinăreală și rătăcire năvalnică prin locuri fermecate, pe aripi de poveste. „Ne lăsam către casă când soarele scăpăta aprins spre Crângul Meiului, semn că a doua zi se întorcea și mai îmburicat, obosiți, supți de atâta apă, cu un ciorap de țipari prinși în stufărișul dinspre gura-bălții, la văzul căruia mama se mai îmbuna, încingea o tigaie de ulei pe plită, ne făcea salată de roșii într-un castron – parcă-l văd, pătrat – mai mă coboram și eu în beci după o oală cu lapte bătut, timp în cate Tudorel, fratele mai mic dădea fuga la brutărie de unde venea cu o pâine mare, rotundă, aburindă și, dă-i bătaie. Cum să nu te cuprindă bucuria și cum să nu jinduiesc eu acum, pe căldura asta de foc, la o scăldătură în Malu Negru?”.
Citind cartea observi cu ușurință că autorul comunică intens și în același timp se comunică celorlalți. Episoade cotidiene se succed în fața ochilor noștri, parcă mai curioși și mai nerăbdători de a pătrunde în tainicul univers al vieții trăite intens prin prisma unuia dintre cei care culeg esența din aromele tari. Autorul surprinde momente unice, frânturi de amintiri cu iz de veșnicie și expune cu măiestrie tezaur viu spre nemurire.
Cititorul devine astfel martor al evenimetelor, care nu trebuie lăsate uitării, mijlocitor între istorie și veșnicie și mărturie vie în calea anilor ce vin: „stau față în față cu un perete. Unul singur – cândva zid de biserică. Și câte gânduri nu găsești încrustate în zidul casei-caselor dintr-un sat! Rămân iarăși cu sufletul gol, căci, cu un singur zid ce stă să cadă, cu o parte din gândurile sfinților mutilați se mai poate înălța o biserică?”
Timpul evocării se dilată maiestuos într-o delicată suprapunere de planuri în care se intersectează clipa cu eternitatea. Elementul autobiografic se confundă în eterna familie mare a întregii umanități. Intertextualitatea, cursul sinuos al narațiunii, autobiografia și autoreflexia, fantezia creatoare, limbajul comun și familiar conturează textul ca un imens colaj al amintirilor. Nota monografică întărită și de veridicitatea datelor fac din ochiul vigilent al reporterului Vergil Matei un detectiv de investigație de mare talie. Textul uluitor de captivant transcende realitatea concretă, desființând limita dintre convenție și reconstrucție a vârstelor interioare a unui neam înscris pe axa timpului, punct ce pleacă din cotidian și se risipește în orizontul nelimitat al mitologicului.
Fiecare loc spune o poveste și trimite gândul cititorului să cerceteze adâncurile substratului arhaic pentru o mai bună înțelegere a prezentului. Rememorarea timpurilor trecute îl determină pe autor să pătrundă cu înțelepciune în matca unei lumi pierdute cu scop de a restitui povestea: „Într-o noapte de august, la vremea când poama dădea în pârg, Victor se chinuia să adoarmă, cu gândul tot la roaibă. Ațipi. Se făcea că alerga nebunește, călare pe roaibă în drumul către stână. Din lună se prefirau boabe de mărgăritar care se spărgeau în urma lor, amestecându-se cu praful lăsat de copitele ascultătoare ale calului. Greierii trăgeau din greu arcușurile viorilor lor, iar păsările de noapte fâlfâiau de colo-colo. O apucă de căpăstru, o smuci, dar roaiba, ca o nălucă se repezea tot spre nainte înghițită de pâcla izlazului. La lecuitoare se opri ca prin farmec. Liniștea din jur era înspăimântătoare. Victor încercă să dea bice iepei, dar aceasta rămase stană, aidoma crucii de piatră. Coborî, o apucă de căpăstru și, nu se știe cum, rămase cu el în mână. Roaiba dădea din cap, semn a-i spune ceva. Într-un trziu se dumiri, luă căpstrul, dădu ocol lecuitoarei de trei ori și-l așeză jos, la baza crucii, pe o pală de iarbă înrourată. Roaiba necheză, se lăsă încălecată și-și văzu de drumul știut.
Victor sări ca ars, visul îi furase somnul, se dădu jos din pat și ieși afară pe bătătură...”
Crezul său estetic pare să nu renunțe la o asemenea experiență de viață, bogată în evenimente cu impact sugestiv asupra vremurilor de altădată, în amintirea cărora, copilăria și tinerețea devin din ce în ce mai vii în inima și mintea autorului.
Scriitorul stăpânește desăvârșit tehnica evocării, cu un discret simț al detaliului, fără a obosi ochiul și imaginația cititorului. Mărturii, impresii și experiențe de viață ordonate coerent, ca gest de recuperare a esenței, ne poartă spre un tărâm de poveste devenit mit al originii umane: „povestea asta adevărată am auzit-o de la Victor Simion, într-u-nceput de aprilie, de BunaVestire. La Olăneasca lumea era în sărbătoare. Se sfințea lăcașul bisericii satului....”.
Întâmplări cu tâlc sunt evocate cu nostalgie și încorsetare lirică, caracterizând astfel punctul de maximă afirmare a ființei umane învecinată cu mitul și poezia..
Cartea „Acasă, la Fănuș” invită pe iubitorii de lectură la un periplu de refacere a drumului ființial, de recunoaștere a propriei identități menite a lăsa și altora frânturi de veșnicie și clipe de poveste.
Felicitări autorului și mulți ani de activitate editorială!
Postări
0 Comentarii