Ticker

6/recent/ticker-posts

PE AICI NU SE TRECE! MARELE RĂZBOI ÎN DOCUMENTE ŞI OBIECTE DE PATRIMONIU

Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" Galați în colaborare cu Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" Tecuci şi Asociaţia "Tradiţia Militară" vă invită joi, 19 octombrie 2017, ora 1200 la vernisajul expoziţiei PE AICI NU SE TRECE! MARELE RĂZBOI ÎN DOCUMENTE ŞI OBIECTE DE PATRIMONIU.

Primul Război Mondial (1914-1918) a fost probabil cea mai nimicitoare înfruntare a tuturor timpurilor în care state de pe întregul glob pământesc au fost implicate fie de partea Antantei, fie de cea a Puterilor Centrale. România a intrat în război, în anul 1916, după doi ani de neutralitate, alături de Antanta, pentru eliberarea Transilvaniei de sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar şi alipirea ei la Vechiul Regat.

Expoziţia organizată de muzeograf Mariana-Delia Pohrib relevă prin intermediul fotografiilor, brevetelor militare, medaliilor, costumelor militare, armelor albe și de foc, crâmpeie din Primul Război Mondial. 

„Sângele eroilor căzuți în luptele Marelui Război să fie pentru tine, o, frumoasă Românie, sămânța de noi virtuți, în așa fel încât copiii tăi să fie mereu demni de părinții lor și gata să-ți apere pământul sacru, atât de des invadat, dar în cele din urmă întregit prin efortul ultimelor generații”.(Generalul Henri Mathias Berthelot)

Evenimentul se va desfăşura la Muzeul "Casa Cuza Vodă", str. Al. I. Cuza, nr. 80.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii