Ticker

6/recent/ticker-posts

SUFLETE ÎN UNIFORMĂ . Cronică la romanul „Dincolo de patul armei”, autor Vergil Matei











NICOLAE ROTARU

Poate părea că sunt prea subiectiv, dat fiind că exerciţiul receptivităţii a fost unul facilitat de condiţia profesiei (militar de carieră), dar este doar o suspiciune de suprafaţă, fiindcă am parcurs această carte cu nesaţul camaraderiei de autorlâc şi al curiozităţii de cititor de pasiune. Pe scurt şi direct, oferta editorială a brăileanului cu baştină vrânceană Vergil Matei este ceea ce se cheamă o tramă a mizeriei, o saga psihologică a deznădejdii, o poveste a unor destine rătăcite aduse la un liman al răbdării şi speranţei de şcoala jurământului din serviciul militar obligatoriu, într-una din unităţile unde se dau luptele mai dramatice ca încleştările beligene, mai grele ca evoluţiile din teatre de operaţiuni, adică în tranşeele păcii numite şantiere de construcţii de pe frontul muncii celei de jos, înrobitore, umilitore, împovărătoare numită cu un termen de jargon: diribau. De aceea volumul se şi subintitulează „Jurnal de diribau” şi reprezintă o ediţie revăzută şi adăugită a scrierii cu un titlu inspirat („Dincolo de patul armei”) în care fostul soldat încorporat într-o asemenea unitate de prost renume (dată fiind eterogenitatea componenţilor, majoritar delincvenţi, recidivişti, inadaptaţi, analfabeţi), dar de faimă incontestabilă (prin faptele lor de... arme: lopeţi, târnăcoape, cazmale, roabe, betoniere). Asemenea oameni anonimi ai uniformei şi-au pus semnătura pe Transfăgărăşan şi Canal, pe Stadioane şi Metrou, pe zecile de şantiere ale ctitoriilor ceuşiste, ce-aveau să fie lichidate ca mormane de fier vechi de urmaşii „dictatorului odios”.

După ce vom depăşi şocul şi vom accepta convenţia realismului de limbaj (un melanj între graiul delincvenţilor şi teribilismul mahalalelor) practicat nestingherit şi asemănător, indiferent de ierarhie şi apartenenţă (ofiţeri, subofiţeri, gradaţi, soldaţi, civili!) vom deveni degustători şi părtaşi ai unui story original şi aparent frust, în care evolueză într-o derivă controlată suflete în uniformă, tineri chemaţi la o datorie privativă şi obositoare, de multe ori în circumstanţe incredibile şi aproape imposibile, în care personalitatea umană este ultima pe lista priorităţilor. Viaţa „militară” de acest tip este vecină cu o evoluţie de la graniţa instinctelor, iar cursul acestui modus vivendi pe un făgaş al ordinii (şi ordinelor), al legii (şi regulamentelor) îl asigură mai ales frica, spaima de mai rău. În aparenţă şi la o tratare doar de suprafaţă, scrierea ar părea una a semitonurilor unei faune retardate şi a limbajului pestriţ de la periferia interesului public, dar la privirea de profunzime, tocmai această fină observaţie şi conducere a poveştii prin meandrele (aproape) imposibilului de excepţie care, la o adică, pune într-o anume lumină (poate fi transluciditate, dar e o evidenţă!) posibilul, firescul, normalul majoritar, dă valoare scriiturii.

Până să se integreze (să fie încorporat la Olteniţa) în acest colectiv cu straie kaki, eroul (autorul însuşi, un tânăr din Mărtineştii Vrancei, singurul membru de partid din 1500 de „bibani”, fiindcă opul este unul autobiografic) deapănă epic, credibil, dinamic, gradual, atractiv firul devenirii sale de electrician şcolit şi calificat angajat pe un şantier bucureştean, dar cu gustul şi dorinţa de a-şi completa studiile liceale. Dorinţe şi completări care au urmat şi s-au adăugat, inclusiv la Jurnalistică!

Cătănia la diribau îi va da prilejul să-şi valorifice talentul de reporter (observator fin al adâncimilor) şi de povestitor (cu o rafinată artă a dialogului, unde banalitatea de cazarmă capătă acuităţi şi profunzimi tragi-comice). Nu mai vorbesc de ştiinţa replicilor care se produc în rafale ca focul în serii scurte al unei arme automate.

Personajele, de la Aniliere, Bujiometru şi Schiţelea la Tatî mareo, Micuţu şi colonelul Tămâioară, plus caporalii (sine-qua-non-ul unei cazărmi) Frânghie, Ştreangu, Strenghe, Frangule, au o evoluţie aproape cinematografică, de o naturaleţe în uniformă cu un limbaj colorat, un amestec de kaki izinit cu murdar de „pârnaie”, care face din story o curgere atractivă, interesantă, pe alocuri şocantă. Pentru cunoscători (bărbaţi cu armată făcută sau ... apevişti, cum se mai spune militarilor de carieră al căror amereu n-are dead line!) povestea acestui romancier-reporter sau memorialist-pamfletar stârneşte şi nostalgii empatice!
De un romantism aparte sunt descrierile (dinaintea milităriei) a unor coltuci de realitate moartă din fostele citadele industriale au de învăţământ bucureştene, mai ales a colegilor de generaţie, muncitori calificaţi şi îndrăgostiţi de profesie. De profesie amorezi, vreau să se-nţeleagă! Tineri ai unui anume romantism comportamental, ai unei supravieţuiri frumoase ale unor domenii cu poezie estompată, dar cu profunzime educaţională ce continuă tradiţiile generaţiilor cu aspra experienţă a războiului şi sărăciei lucii.

De altfel, cartea, după ce ţi se rotunjeşte în totalitatea a două sute şi ceva de pagini, constaţi că lectura ad-hoc devine una de plăcere, iar feed-back-ul este unul educativ. Deşi cu personaje majoritar delincvente, cu limbaj de multe ori suburban, textul nu este deloc vulgar, iar sinceritatea, acurateţea, naturaleţea, logica textului sunt calităţile remanente ale interferenţei reportaj autobiografic frust - ficţiune narativă preponderent cazonă.

Recomand cu căldură acest op al unui autor pe care nici nu vreau să mă gândesc să nu-l văd... recidivând cu un mare roman!

Cronică la romanul „Dincolo de patul armei”, autor Vergil Matei, Editura Lucas Brăila, 2018, semnată de scriitorul Nicolae Rotaru.
28.07.2018

Trimiteți un comentariu

1 Comentarii

  1. Da, surprize frumoase. Şi că autorul a scris o aşa carte, şi că revista (manifest) 13 a promovat-o şi că textul meu (prietenesc) după lectura cărţii şi-a găsit locul aici. Felicitări şi multumiri.SNK alias Nicolae Rotaru

    RăspundețiȘtergere