Ticker

6/recent/ticker-posts

REPERE ÎN ISTORIA JANDARMERIEI GĂLĂȚENE 1831 – 2016 (O ISTORIE COMPLETĂ)

Editura Muzeului de Istorie Galaţi în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi „Dunărea de Jos” vă invită marți, 3 aprilie 2018, ora 1100, la evenimentul editorial prilejuit de lansarea volumului REPERE ÎN ISTORIA JANDARMERIEI GĂLĂȚENE, 1831 – 2016 (O ISTORIE COMPLETĂ), autor sublocotenent Cătălin Mircea Bădin.

Întotdeauna am considerat că istoria este esenţa existenţei noastre pe aceste meleaguri greu încercate, situate la răscrucea marilor imperii, de unde toţi, într-o mică sau mare măsură, au luat ceea ce au poftit și când au poftit.

Această pasiune s-a născut în sufletul meu datorită tradiției militare moștenite de la ambii bunici cât și de la tatăl meu, toți trei ofițeri de infanterie. Onoarea și mândria de a purta haina militară este în strânsă legătură cu istoria și valorile naționale, drept pentru care am dorit să pun pe hârtie o istorie a unei arme a cărei uniformă o port cu mândrie.

Lucrarea completează istoria Jandarmeriei Române dar și o parte din istoria gălățeană. Mai bine de un secol și jumătate, Jandarmeria Galați și-a adus contribuția la evoluția societății gălățene, la combaterea tuturor faptelor îndreptate împotriva populației civile, în special după cele două conflagrații mondiale când, atât zonele urbane cât și localitățile rurale au cunoscut un trend ascendent și îngrijorător în ceea ce privește fenomenul infracțional. Jandarmii gălățeni au fost prezenți, încă din primele momente, în compunerea Marilor Unități ale Armatei Române, ca și Companii de poliție, luptând în toate conflagrațiile unde statul român s-a angajat. (sublocotenent Cătălin Mircea Bădin)

Evenimentul se va desfăşura la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați – Lapidarium (str. Mr. Iancu Fotea, nr. 2bis, vis a vis de Biserica Greacă).

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii