Eu sunt obișnuit cu maluri

Marin IFRIM


Să nu-mi devii plecare
Și nici o amintire oarecare
De vrei pleci te du
Dar tu nu vei mai fi în tine
Că despărțirea e subțire
Ca gheața care nu te ține
Eu sunt obișnuit cu maluri
Cu valuri și furtuni de vată
Nu te juca în mine fată
Și nu te duce spre nisip
Spre un pustiu cu soare mult
Dar fără mine să te-ascult
Eu sunt aici ca să exiști
Nimic din tine să nu riști
Iar tu ești ceea ce-mi tot văd
Ochii și trupul, mintea de
Pe urmă într-o vedere cu
Ochi răi că nu te pot cuprinde-n
Tot decât în continentul
Meu ceva lăsat de Dumnezeu