Fiece glonț….

Camelia FLORESCU


Fiece glonț al gândurilor triste 
Prins între lacrimi, perne și batiste 
Asteaptă ora să se frangă-n două 
Să curgă-n visul peste care plouă 
 
 Fiece glonț al colțului de lume 
 Ce știe doru-n palme să-l adune 
 N-așteaptă, se revoltă și-apoi tace, 
 Din foi de umbră deasă se desface. 
 
 Cu unghii verzi de iarbă hăituită 
 Luntre ți-am fost, oglindă despletită.
 Să mă îmbrac cu tine la amiază, 
 Și-n ochiul pelerin ce nu cutează, 
 
 Să se ridice spectator orb-mut, 
 Să te răstoarne-n caldul așternut. 
 Ingheață iar minciuna pe sub gene 
 Și praful cald pe rafturi de așterne 
   
Cum glezna de păduri și amorțire 
Se răsuceste, albă și subțire 
Genunchiul nopții cade-n maci răpus 
Printre cuvinte care nu s-au spus 
     
Fiece glonț când dau măceșii-n floare 
De veghe stă în lanul de mirare 
Și julitura ceții de pe poartă 
Ne vindecă de toate și ne iartă