Scrisoare despre moartea mea şi pasărea Phoenix

Ioan Romeo Roșiianu


Iubito, decât să blestemi întunericul mai bine aprinzi o lumânare ţi-am spus
morţii noştri au nevoie de lumină mai mult decât noi în bezna trăirii
ei sunt singurii care ştiu că apele învolburate din amintiri nu-ţi mai pot potoli setea de moment şi viaţă
că ciorile sunt la fel de negre în orice ţară deşi oamenii vorbesc diferit
numai dorul de noi şi de ţară ne face mai buni într-o lume cu suflete zăvorâte pe dinăuntru
ca străjerii pe metereze stau azi simţirile mele la pândă şi veghe
orice clipă risipită-n prezent devine trecut
orice pas făcut pe cărarea vieţii ca o apropiere de moarte mai este mereu.

(Mai ştii când ţi-am spus că am destin de pasăre Phoenix când mor de dorul tău şi renasc în amintiri prăfuite?)

Aşa a fost, Iubito pentru că durerea face parte din viaţă şi trsiteţea la fel
fericirea are chipul prăfuit în oglinda lumii şi-a vieţii
şi eu te rog să nu laşi să se depună colbul uitării pe mintea şi inima ta
surâsul tău trebuie să răzbată din fotografiile alb – negru
într-o lume colorată, Iubito vântul e incolor, insipid, inodor ca apa cea de toate zilele
din ea se face agheasma mare şi mică, Iubito sfinţenia vine când crucea spintecă luciul
Sfântul Duh se ascunde în toţi porumbeii lumii şi-acum
le dau de mâncare pe pervazul geamului şi îmi oglindesc zâmbetul în ochii lor mici şi rotunzi.

(Mai ştii când ţi-am spus că Dumnezeu are planuri chiar şi pentru cei care-au renunţat să mai lupte?)

Aşa a fost, Iubito căci sufletul este o oglindă prin care poţi vedea înăuntru când afară bate vântul trăirii
când trupul primeşte hrană de la suflet, sufletul primeşte de la spirit şi spiritul de la Dumnezeu e starea normală
anormală e tăcerea ta şi încă-ţi aud respiraţia întretăiată
facem dragoste şi acum în simţirile noastre
de fiecare dată când zâmbim sufletele noastre îşi vorbesc frumos
de asta îţi spun că până şi moartea mea e limitată în singura mea viaţă avută
am numai una şi e mare penurie în cer şi pe pământ îţi spun
lumea stă la coadă să cumpere viaţă în rate şi să ia simţiri cu-mprumut
e penurie mare şi lupii tineri ai sângelui meu urlă-a pustiu în sângele meu.

(Mai ştii când ţi-am spus că a face ce-ţi place înseamnă libertate şi a-ţi place ce faci înseamnă fericire?)

Aşa a fost, Iubito şi nu ai înţeles niciodată că e una să poţi să vrei şi cu totul alta să vrei să poţi
aşa a fost când ţi-am zis că cineva a zis că numai poezia e imună în faţa morţii
aşa a fost când de atâta singurătate şi tristeţe m-am apucat să extrag liniştea dintre frunzele mângâiate de vânt.