Ticker

6/recent/ticker-posts

Începe tabăra „Voluntariat pentru cultură”

Asociația SINAPTICA anunță începerea taberei „Voluntariat pentru cultură” din cadrul proiectului cultural „Centru de resurse pentru patrimoniul imaterial”, realizat în parteneriat cu Primăria Isverna – Mehedinţi și Institutul Național al Patrimoniului. Proiectul cultural este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Naționa. Proiectul face parte din programul „Gazde bune în case bătrâne”, dezvoltat și implementat de Asociația SINAPTICA.

Tabăra „Voluntariat pentru cultură” se desfășoară între 26 iulie și 4 august 2018, pe teritoriul comunei Isverna. Voluntarii prezenți la această tabără vor repara școala veche din Turtaba și o casă tradițională din comună. De asemenea, voluntarii vor monta și mobiliernou în clădirea școlii, astfel încât să permită crearea primului centru de resurse pentru patrimoniul imaterial din România. Un element de inedit al acestei tabere este faptul că participanții își vor pregăti singuri mâncarea, folosind rețete tradiționale mehedințene.

Pentru lucrările care vor realizate în timpul taberei, vor fi folosite materiale și tehnici asemănătoare sau identice cu cele folosite atunci când au fost ridicate construcțiile, iar mâncarea va fi pregătită cu ingrediente locale, existente în gospodăriile membrilor comunității.

Mai multe despre proiectul „Centru de resurse pentru patrimoniul imaterial” puteţi afla de pagina web a Asociaţiei Sinaptica http://www.sinaptica.ro/patrimoniu-imaterial.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii