Dragnea GABRIEL
Brațul rupt dintr-o primăvară a lui Janmot
Este o iluzie din poemul cu îngeri orbi
Pe care mi l-ai scris în grabă
Pe pragul ușii înmugurite
În ultima noastră noapte de iarnă.
Atunci m-ai și desenat pe fugă,
În culori de umbre, cu mâinile legate,
Îngenuncheat în fața zodiei tăcerii.
Aștept să deschizi ultima scrisoare,
Această închisoare cu fluturi
Care își repetă zborul pe fiecare cuvânt
Tot mai bătrân și părăsit de muguri.
În acordurile lui Senneville
Poemul tău continuă să se scrie
Pe aceleași note tremurânde de pian rătăcit
În catedrala îngerilor noștri orbi
Care și-acum vorbesc despre mariajul
Unor nopți sculptate cândva ca-ntr-un joc
Pe aripile lor, în priviri, pe gleznele zorilor.
Postări
0 Comentarii