Tăcerea











Mihaela AIONESEI

Tăcerea este o artă, spun unii înțelepți.
În fiecare zi încerc să o desăvîrșesc,
rup părți din mine și ele se rostogolesc -
firimituri de pîine pentru cerul de păsări
nevăzut, neștiut, nebănuit. În sufletul lor
stau îngenuncheate iubirile proscrise.
Un simplu fîlfîit ar sparge luna de piatră
gleznele ei s-ar urni din fîntîna
unde șoaptele se ucid în liniște.
Se-nserează. Secundele se năpustesc,
se răzvrătesc - vipere cu corn aurii mușcă.
Tac. Mut bolta răsturnată. Și boabele
de nisip din clepsidră le mut într-o altă viață.
Îmi dă întotdeuna un plus pe care abia îl pot duce.
Îngeri somnoroși se agață de încheietura mîinii.
Noaptea leagănă păcate. Dimineața 
sunt un păianjen prins în propria lui plasă.
În bătaia inimii – munții doborîți în somn

și tu...

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postări populare

Promo