Caii Timpului de Viorel DODAN











Viorel DODAN 

Caii Timpului

Se prăvălesc fântânile-n albastru,
Iar Timpul lenevește pe ceasornic,
Se-aude cântul stelelor, măiastru,
Purtat de vântul șui și nestatornic…

E vremea cailor sălbatici, ne-nșeuați,
Ce iau în fugă, drumul pe copite.
Visează, alergând, că sunt înaripați,
Dar aripile lor sunt încă nedospite…

Sunt Caii Timpului cei nestruniți,
Ce n-au simțit căpăstrul sau zăbala,
Ne-ncălecați vreodată și nepotcoviți
Nu știu ce-i arșița de bici și nici țesala…

Galopul lor sălbatic înghite depărtarea,
Având în nări miros de nesfârșire,
De nechezatul lor se înfioară zarea,
Și tremură pământul, picat în adormire…

Ajunge-vor la margine de Timp bătrân,
Unde se prăvălesc fântânile-n albastru,
Vor bea din apa vie cu miros de fân,
Blând îngânați de  cântul stelelor, măiastru…


05.02.2018


Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Litera 13 pe retele sociale

Promo II

Postari populare

Etichete

Arhiva

Promo III

Contribuie

Litera 13 este o revistă literară deschisă oricăror colaboratori. Așteptăm opiniile și creațiile dumneavoastră pe adresa noastră de email. Cele mai bune vor fi publicate!

Turism Macin

Carti

Puteți trimite cărțile dumneavoastră pentru semnal sau cronici pe adresa redacției.