Viorel DODAN
Caii Timpului
Se prăvălesc fântânile-n albastru,
Iar Timpul lenevește pe ceasornic,
Se-aude cântul stelelor, măiastru,
Purtat de vântul șui și nestatornic…
E vremea cailor sălbatici, ne-nșeuați,
Ce iau în fugă, drumul pe copite.
Visează, alergând, că sunt înaripați,
Dar aripile lor sunt încă nedospite…
Sunt Caii Timpului cei nestruniți,
Ce n-au simțit căpăstrul sau zăbala,
Ne-ncălecați vreodată și nepotcoviți
Nu știu ce-i arșița de bici și nici țesala…
Galopul lor sălbatic înghite depărtarea,
Având în nări miros de nesfârșire,
De nechezatul lor se înfioară zarea,
Și tremură pământul, picat în adormire…
Ajunge-vor la margine de Timp bătrân,
Unde se prăvălesc fântânile-n albastru,
Vor bea din apa vie cu miros de fân,
Blând îngânați de cântul stelelor, măiastru…
05.02.2018
Postări
0 Comentarii