Grâu şi neghină, aceasta ar fi cea mai cinstită părere pe care un moralist ar putea s-o ofere cărţii intitulate Nuclee filosofice, semnată de Virgil Andronescu, autor care prezintă confruntarea dintre două armate: cea a aforismelor de calitate şi cea a părerilor personale. Dar, bineînţeles, trebuie precizat că ce înţelege un moralist din părere personală poate însemna, la un alt moralist, aforism de calitate…ceea ce întăreşte filosofiei relativismul de care a fost acuzată încă de la începuturile sale.
În diferite nuanţe, autorul îmbrăţişează nihilismul, cel mai greu jug pe care un om şi-l poate asuma în societatea modernă, asistând astfel la portretizarea unui suflet măcinat de suferinţă şi neîmpliniri, care îşi află puţina sa alinare doar în artă, ultimul bastion al celui deja damnat şi ostracizat.
Autorul nu este străin nici de ideea dreptului de a dispune cum doreşte de propria viaţă (Fără alb, nu există harakiri, doar sinucidere), evidenţiind nu doar un cotlon al minţii sale, ci şi o manieră simbolistă de-a crea ambientul aforistic.
Bineînţeles, religia şi Cioran nu puteau lipsi din repertoriul unui scriitor nihilist cu valenţe de ateu (Lectura zilnică: Biblia și Cioran. Mă împart între nimic și ceva), în care cititorul poate înţelege că nici măcar un reprezentant de marcă al curentului nihilist nu este suficient pentru a-i potoli angoasa, ci poate fi trecut doar la Ceva, nicidecum la Totul. În alt loc, Dumnezeu joacă rolul eroului negativ: (Dumnezeu, în alergarea sa dintr-un capăt în altul al universului, a călcat pe mine şi m-a zdrobit).
Un aforism cu profundă încărcătură moralizatoare, realizat într-o evidentă manieră kierkergaardiană, este cel în care ni se cere să nu aruncăm cu pietrele prejudecăţii în semenii noştri, deoarece acestea se pot răzbuna cât toate cele Zece Porunci la un loc.
Nu în ultimul rând, trebuie scoasă în evidenţă o cugetare care, deşi pare o banalitate pentru ochiul neinstruit, ea incită, incomodează şi provoacă din punct de vedere teologic: Numai atunci când te rogi știe Dumnezeu că exiști, ceea ce ne duce cu gândul la îndemnul Sfântului Apostol Pavel: Rugaţi-vă neîncetat! Şi ce se întâmplă când rugăciunea încetează sau când omul ajunge să se roage neîncetat? Devine el o maşinărie de rugăciuni doar pentru a-i confirma Dumnezeu existenţa?
În încheiere, trebuie menţionat că această carte cumulează atât suferinţa personală a unui om, dar şi dorinţa lui de a o exprima gnomic, enigmatic, întunecat în unele locuri, dar întodeauna cu luciditatea şi înţelepciunea celui mai realist dintre nebuni…
Postări
0 Comentarii