Mihaela AIONESEI
Golgotă prăbușindu-se în sine
Nu știi cum e să pictezi fluturi pe o inima
de broască țestoasă. Să bați drumuri
prin deșert să aduni curcubee
solare cu o desagă spartă în spinare.
Să deșiri amurgurile cu dinții,
să spargi oase de stele în noapte.
De ochii lumii dimineața
să-ți pui o broboadă pe față
să umbli încătușată în femeia
cea mai anostă, cea mai anonimă,
sufletul să-ți fie o călătorie
într-o lungă sală de tron,
să te minunezi doar
de răsăritul agățat într-un tablou
din care lumina și întunericul coboară
ca doi călăi ținîndu-se de mînă,
să pictezi rîzînd și să nu
știe nimeni, absolut nimeni
că dincolo de culori viața ta e
o Golgotă prăbușindu-se în sine.
Postări
0 Comentarii