Ticker

6/recent/ticker-posts

Stelian Tănase lansează Partida de vânătoare la Brăila

Vineri, 16 noiembrie 2018, ora 17, va avea loc la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila lansarea cărții „Partida de vânătoare”, semnată de Stelian Tănase.Alături de autor va prezenta Viorel Coman, critic literar.Moderează: dr. Eduard Claudiu Brăileanu, șef serviciu în cadrul Bibliotecii.

„Partida de vânătoare” este un roman foileton născut din provocările tipice ale scriitorilor debutanți. “Personajul principal este Țumpi, o tânără simpatică, plină de angoase la modă și căreia i se pare că salvarea stă în scrierea unei cărți fenomenale. Cartea lui Stelian Tănase este, într-adevăr, fenomenală, mai ales că intriga se desfășoară pe trei planuri, purtând cititorul în universul culiselor politice, intrigilor polițiste și secvențelor încărcate de erotism” – se precizează pe site-ul Editurii Vremea care a publicat cartea.  „Nu trebuie să mire personajul principal feminin. În toate romanele mele, personajul principal este o femeie. Aleg întotdeauna femeia pentru că e mai plină de angoase şi probleme decât un bărbat. Despre o femeie ai oricând ce scrie. … Ţumpi sunt eu”, ne spune autorul.

Evenimentul se desfășoară la Sala „Fănuș Neagu”, la sediul Bibliotecii din Piața Poligon nr. 4.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii