Spectacol muzical dedicat împlinirii a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române organizat de Şcoala Populară de Arte "Vespasian Lungu" Brăila

Miercuri, 23 ianuarie 2019, începând cu ora 17, la sediul Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu“ Brăila se va desfăşura spectacolul muzical „Unire-n cuget şi-n simţiri”, prilejuit de aniversarea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Spectacolul va fi susţinut de elevi ai claselor de Chitară, Canto popular, Dans Popular, Acordeon şi Ansamblu coral, îndrumaţi de profesorii Florin Lazăr, Marieta Ion, Viorel Toader, Cătălin Coman, Marian Stoian, Neculai Ciurea, Cristian Şonea, Marcica şi Ştefan Lupu, iar programul include interpretarea unor piese de muzică corală, muzică folk şi muzică populară, dansuri populare, precum şi momente lirice susţinute de doamna Sibiana-Mirela Antoche, din partea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Ana Aslan” Brăila.

Evenimentul este înscris în Programul anual al acţiunilor culturale desfăşurate în cadrul Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila şi se doreşte a reprezenta o modestă contribuţie adusă la retrăirea acestui moment istoric pentru ţara noastră.

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Promo

Postari populare

Abonamente

Promo