O colecție exclusivă de obiecte din argint, ce au aparținut legendarei personalități a spionajului românesc, generalul Mihai Caraman, va fi scoasă la licitație în cadrul evenimentului „Licitația de Aur și Argint”, organizat de Casa Artmark. Evenimentul va avea loc exclusiv online, pe 3 iulie, începând cu ora 12:00.
Colecția include halbe și carafe de argint, realizate între secolele XVIII și XX, reprezentând aproape două secole de tradiție europeană în orfevrărie. Aceste obiecte nu erau doar recipiente, ci simboluri ale prestigiului social, ale vieții de breaslă și ale ceremonialelor oficiale, în special în spațiul germanic și în alte regiuni ale Europei Centrale.
Printre piesele remarcabile se numără o halbă monumentală din argint, decorată cu scenă de luptă, datată la începutul secolului XX (cu preț de pornire de 6.000 de euro), o carafă Art Nouveau cu simboluri mitologice (de la 5.000 de euro), celebra halbă „Crucem vide et festina”, în repoussé, cu scenă bahică (de la 2.200 de euro), o rară halbă cu capac, datată cca. 1736 (de la 1.800 de euro), precum și o pereche de carafe în stil Art Nouveau, din cristal și argint, decorate cu simboluri bahice, realizate în prima jumătate a secolului XX (de la 1.300 de euro).
Unul dintre cele mai spectaculoase loturi este un serviciu Neo-Rococo din argint, decorat cu fildeș și semnat George Fouquet-Lapar, realizat în anii 1930. Setul cuprinde recipient pentru apă, cafetieră, ceainic, letieră și zaharniță, având un preț de pornire de 10.000 de euro.
În tradiția aristocratică și burgheză europeană, argintul era materialul preferat pentru obiectele de protocol, datorită proprietăților sale excepționale și prestigiului conferit proprietarului. Maleabilitatea sa permitea crearea unor decorații complexe, de la scene de luptă și motive mitologice, la simboluri vegetale și heraldice. Astfel, halbele și carafele din argint au devenit simboluri ale statutului social, rafinamentului cultural și succesului economic, fiind adesea păstrate ca bunuri de familie, transmise din generație în generație.
Colecția Mihai Caraman este considerată una dintre cele mai rafinate și discrete colecții private din România, fiind rezultatul pasiunii sale pentru colecționism, formată în timpul numeroaselor sale misiuni și călătorii externe, când vizitarea muzeelor și târgurilor de artă era o parte esențială a vieții sale profesionale.
Pe lângă obiectele din argint, licitația aduce în prim-plan și o selecție de bijuterii rafinate, reprezentative pentru tradițiile europene, de la sfârșitul secolului al XIX-lea până în secolul XX. Printre acestea se numără un colier din aur bicolor cu diamante și coral (începând de la 13.500 de euro), un set format din colier și brățară din aur, decorate cu citrine, topaze și ametiste (de la 10.000 de euro), un set din aur filigranat (de la 8.500 de euro) și un colier cu pandant-broșă din aur roz, decorat cu diamante, realizat manual în jurul anului 1900, specific perioadei Belle Époque (preț de start: 5.500 de euro).
Licitația poate fi explorată atât online, în catalogul publicat, cât și în expoziția cu intrare liberă de la Palatul Cesianu-Racoviță, deschisă zilnic între orele 10:00 și 20:00.

0 Comentarii