Un colţ de rai de Irina Lucia Mihalca











Irina Lucia Mihalca 

Un colţ de rai 
 
Am fost, pentru câteva zile, la Rucăr, o comună situată într-o depresiune intramontană încântătoare, din judeţul Argeş, undeva în zona culoarului Rucăr-Bran, pe vechiul drum comercial al ţării, drum care făcea legătura dintre Braşov şi vechile cetăţi de scaun ale Țării Româneşti: Câmpulung, Târgovişte şi,  mai târziu, Bucureşti. Un loc mirific, în care, an de an, ne întoarcem şi unde aşteptăm, cu dor, să ajungem, încărcându-ne de frumos, de lumină. Un colţ de rai, aşa cum zic mereu! 

Să stai pe un vârf de deal şi să priveşti panorama pitorească oferită privirii! Să nu te mai saturi de tot ce inspiri! În fundal, se întind păşunile, dincolo de care se întrezăresc crestele munţilor, pe dreapta Bucegii, pe mijloc, culmile crenelate ale Pietrei Craiului, Leaota, Iezer-Păpuşa, iar pe stânga, Munţii Făgăraş. În faţa lor sunt risipite, sate, dealuri şi culmi înverzite; pe colnice sunt presarate, ici-colo, căsuţe de lemn. În depărtare, şoseaua şerpuieşte halucinant, iar noaptea, salba de luminiţe ale maşinilor te hipnotizează prin ritmul mişcării lor. Pe măguri, curmături şi dealuri cutreieră turmele ciobanilor. 

În partea stângă zăreşti drumul duce la Peştera Dâmbovicioara. La contactul dintre culmile vestice ale Munţilor Iezer-Păpuşa şi Culoarul Bran-Rucăr-Dragoslavele, depresiunea Rucăr este străbătută de Râuşor şi afluenţii săi.

Să cutreieri potecile, pe drumuri de munte! În împrejurimi, în diferite excursii pornim spre cheile şi Peştera Dâmbovicioara, comuna Dragoslavele, Mausoleul de pe Mateiaş, spre cheile Ghimbavului, afluent pe stânga Dâmboviţei. 

Să inspiri miresmele care plutesc în aer, un amestec de flori de câmp, arome de zmeură, fragi, mure, fân proaspăt cosit, mentă, cimbrişor ori sânziene!                     

Să asculţi, pe fundalul atâtor zgomote, ţârâitul constant al greierilor, legănatul copacilor, adierea vântului printre frunze, trilurile păsărilor, bâzâitul albinelor, tălăngile vacilor care pasc  în apropiere, pe culmi şi seara când trec, pe drum spre casă! Sunt sunete noi, diferite, pentru orăşeanul adaptat zgomotului citadin. 

Să stai desculţ în roua ierbii, să te scalzi în baia de lumină a dimineţii, să adormi pe iarbă, în adierea vântului şi-a razelor soarelui, după-amiază, citind, iar seara, să priveşti cum apare luna şi apoi, una câte una, puzderie de stele! Să simţi că eşti aproape de cer, atingându-l!

Să te încarci de-atâtea culori, culori care se schimbă, ceas de ceas, în funcţie de lumină! 

Să priveşti cerul întins şi norii care trec, în viteză, aproape de tine! Un nor mare şi pufos  mi-am ales.    În pragul zborului sunt alături de ceilalţi. Sar din loc în loc, într-un nor mă ascund. Mă prinzi?

Să vezi, odată trezit, dimineaţa, aburii ceţii care se ridică uşor! Să te pătrundă, seara, frigul serios, la care nu te aştepţi, neadaptat fiind, venit din canicula Bucureştiului!
 Să mănânci atâtea bunătăţi, oferite de gazdă; eu, adepta brânzeturilor, fructelor, legumelor, cu gust autentic, bulz cu mămăligă şi alte specialităţi locale, brânză de burduf, brânză de oaie în cetină, caş afumat, urdă, jintiţă, brânză de vacă, lapte, slănină de casă, cârnaţi afumaţi, pastramă, ouă de ţară, fructe, miere de albine, hribi... ce poţi să mai spui?!

Că pleci cu părerea de rău că ziua nu are mai mult de 24 de ore sau că timpul nu-ţi permite să stai mai mult decât ţi-ai dori, dar cu dorinţa de a reveni mereu şi mereu.
 
Am fost acolo, an de an, încă de când erau fetele mici. Aşa au descoperit că se pot rostogoli în iarbă, pornind de pe deal, că pot să stea desculţe în iarba care te mângâie, în roua care te spală, că pot simţi contactul real cu natura...  chiar şi când au fost înţepate de albine.

Binenţeles că şi acum, culegând flori de câmp şi plante medicinale, o albină m-a înţepat, e şi normal când intri în spaţiul lor... iar câinii proprietarilor, care mă cunosc de atâta timp, mi-au sărit în braţe, încă de la deschiderea portierei maşinii, nedesparţindu-se de mine, cât timp am stat acolo.

Nu ştiu cum se face, dar oriunde merg, câinii mă îndrăgesc. Reciprocă e iubirea.

O amintire de neuitat, păstrată adânc!

15 iulie 2016

Share:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Litera 13 pe Facebook

Postari populare

Promo

Promo