Discuțiile finale s-au purtat la o masă rotundă, în aer liber, la o terasă din centrul Brăilei, într-un triumviurat din care am avut onoarea de a face parte. Cu această ocazie, în anul 2015, l-am cunoscut într-un final pe domnul Aurel Hârjoghe. Și astfel, în trei, am avut apoi mai multe discuții despre cum poate fi un cenaclu. Motorul tuturor discuțiilor a fost de fiecare dată domnul Bălan. Dumnealui a făcut primele drafturi ale regulamentului, dumnealui a susținut necesitatea existenței acestui cenaclu cu o neobosită insistență.
Discuțiile triumviuratului erau atipice. Domnul Hârjoghe discuta cu domnul Bălan iar apoi acasă la domnul Bălan, la masa din sufrageria sa, acesta discuta cu mine. De multe ori îi mai veneau idei și după ce plecam și mai petreceam alte zeci de minute la telefon. Și astfel s-a desfășurat povestea aproape un an de zile până la întâlnirea de la acea masă rotundă amintită mai sus. La terasă domnul Hârjoghe a venit cu o mulțime de hărtii, regulamente, exemple și idei. Discuția s-a tot întins și am tot căutat numele posibilei reviste și a posibilului cenaclu. Eu am dat curajos vreo trei titluri, toate, dovedindu-se proaste. Domnul Hârjoghe s-a aventurat cu o listă iar domnul Bălan tăcea și dădea din cap a nemulțumire. Apoi a venit cu răspunsul potrivit – Casa Speranței. Argumentul a fost că speranța există la orice vârstă și că în fond pentru mulți CARP Brăila este o Casă a Speranței atunci când sunt loviți de probleme. Revista și cenaclul sunt îmbinate în acest fel. Abia apoi, la ceva timp, după ce regulamentul a fost votat în forurile CARP Brăila, s-a întrunit prima ședință de constituire a cenaclului. Putem recunoaște acum că au fost, în fapt, două! Se stătea pe niște băncuțe nu foarte confortabile, sub niște becuri cam chioare și la o masă aparent lungă, improvizată din alte mese, în fostul sediu provizoriu din Casa de Modă, până când totul s-a mutat în actualul sediu mult mai adecvat unor astfel de activități.
Ion Bălan și-a legat numele și de primul concurs organizat de CARP Brăila la care din păcate nu a mai putut fi martor. Am dorit să amintesc în memoria sa această idee de scriitor, de a face un cenaclu. Nu era ceva ieșit din comun pentru dumnealui după ce condusese instituții diverse, avusese funcții de răspundere, crease reviste și ziare. Mă bucură că azi, ideea de atunci, discutată la acea masă rotundă este vie și face oamenii să iasă din casă pentru literatură. Este o idee care a meritat a fi pusă în practică.
articol publicat în revista Casa Speranței nr 1(23) martie 2019,p.23
0 Comentarii